VIDEO Carlyle Group vrea să treacă la exploatarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii gigantului petrolier Carlyle Group au avut miercuri o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu, în cadrul căreia şi-au anunţat intenţia de a trece la faza de producţie în cazul resurselor de gaze naturale deţinute în concesiune pe platforma continentală a Mării Negre.

De asemenea, compania doreşte să identifice noi oportunităţi de investiţii în România.

Premierul Sorin Grindeanu a subliniat, la rândul său, disponibilitatea Guvernului de a facilita accesul investitorilor pe piaţa românească. „Suntem ferm hotărâţi ca, prin măsurile adoptate de Guvern, să sprijinim mediul de afaceri şi să promovăm oportunităţile de investiţii în România”, a declarat şeful Executivului.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, susţinea la mijlocul lunii februarie că Black Sea Oil & Gas va începe în vara anului viitor producţia de gaze în Marea Neagră, iar din acel moment, România va deveni exportator de gaze.

Potrivit şefului ANRE, în primul an, producţia companiei va fi de 1 miliard metri cubi gaze, urmând să crească ulterior în următorii ani până la 4 miliarde metri cubi/an.

Compania Black Sea Oil and Gas, deţinută de Carlyle International Energy Partners, ce face parte din fondul de investiţii The Carlyle Group, este unul dintre cele mai mari grupuri de investiţii de capital din lume. Carlyle International Energy Partners este firma care a preluat fostele perimetre Sterling. Compania desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale.

Portofoliul companiei este alcătuit din trei perimetre deţinute în platforma continentală a Mării Negre, având o suprafaţă totală de 5.000 km pătraţi: XIII Pelican, XV Midia (Mică Adâncime) şi EX-25 Luceafărul, care conţin descoperirile de gaze Ana, Doina, Luceafărul şi Eugenia. Preţul tranzacţiei dintre Carlyle şi Sterling s-a ridicat la 42,5 milioane de dolari.

Carlyle International Energy Partners are şi alte afaceri în România, în condiţiile în care a finanţat achiziţia de către Mazarine Energy B.V., prin subsidiara Mazarine Energy Romania, concesiunilor la 19 zăcăminte petroliere onshore, a trei instalaţii pentru reparaţii capital şi a echipelor aferente de la OMV Petrom.

În prezent, singurul producător de hidrocarburi din Marea Neagră este OMV Petrom, care operează în zona de mică şi medie adâncime. Împreună cu gigantul american ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră românească a derulat un amplu program de explorare seismică în blocul Neptun Deep, zona de mare adâncime a Mării Negre. 

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget