Vestmoldtransgaz va opera gazoductul Iaşi - Ungheni - Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Administraţie al ANRE a aprobat, la 2 martie 2021, hotărârea privind certificarea provizorie a „Vestmoldtransgaz”, operator al sistemului de transport al gazelor naturale care deţine gazoductul „Iaşi-Ungheni-Chişinău”, potrivit unui comunicat au agenţiei

În cadrul procedurii de certificare, care este una definitorie pentru Pachetul Energetic III, Agenţia a examinat respectarea de către operatorul sistemului de transport a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 108/27.05.2016 cu privire la gazele naturale, care transpune Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE. 

Obiectivul de bază a respectivei proceduri constă în asigurarea condiţiilor de neadmitere din partea operatorului sistemului de transport a unui comportament discriminatoriu între utilizatorii de sistem sau categoriile de utilizatori de sistem, evitând, în special, discriminarea în favoarea întreprinderilor înrudite.

În următoarele zile, ANRE urmează să notifice Secretariatul Comunităţii Energetice despre hotărârea privind certificarea provizorie a operatorului sistemului de transport şi să prezinte acestuia documente şi informaţii pertinente în acest sens. 

Ulterior, în termen de 4 luni de la primirea notificării, Secretariatul Comunităţii Energetice va examina şi va prezenta Agenţiei avizul său cu privire la îndeplinirea de către operatorul sistemului de transport a condiţiilor de certificare, urmând ca decizia finală să fie publicată în Monitorul Oficial.

După adoptarea deciziei finale de către ANRE, SRL “Vestmoldtransgaz” va fi primul operator certificat al sistemului de transport al gazelor naturale din Republica Moldova. Acest proces asigura diversificarea cailor de aprovizionare cu gaze naturale din surse alternative si, totodată, contribuie esenţial la întărirea securităţii energetice a statului, potrivit ANRE: 

“Menţionăm că, certificarea este o procedură în cadrul căreia se examinează respectarea de către operatorul sistemului de transport a cerinţelor privind separarea şi independenţa acestuia, precum şi a altor cerinţe relevante impuse operatorului sistemului de transport prin Legea cu privire la gazele naturale, şi care constituie o precondiţie pentru desemnarea prin licenţiere a operatorului sistemului de transport.”

Preluarea Vestmoldtransgaz de către Transgaz fost finalizată în septembrie 2018, după ce clauzele suspensive ale contractului de privatizare au fost închise.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă