Veste bună pentru fermieri: tractorul în leasing a devenit cheltuială eligibilă pentru achiziţia din fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tractorul se poate cumpăra şi în leasing pe fonduri europene (PNDR 2014-2020), cu condiţia să nu fie second-hand

În cadrul tronsonului 2007-2013 al Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), achiziţiile de utilaje agricole prin leasing nu erau recunoscute drept cheltuieli eligibile, dar acum - în tronsonul 2014-2020 - au devenit eligibile.

Din cauza unor probleme legate de regimul proprietăţii, achiziţiile în leasing au fost considerate cheltuieli neeligibile şi nu erau decontate în programele de finanţare europeană pentru agricultură, lucru care îi nemulţumea atât pe beneficiari, cât şi pe finanţatorii în regim de leasing.

Între timp, în urma negocierilor purtate de autorităţi, achiziţia în leasing a devenit eligibilă şi va putea fi decontată în tronsonul financiar PNDR 2014-2020.

Condiţie: intrarea în proprietate în maxim 5 ani

Achiziţiile în regim de leasing sunt acum eligibile „cu condiţia ca după cel mult cinci ani beneficiarul să devina proprietarul utilajului achiziţionat“, a declarat pentru „Adevărul“ Mihai Herciu, directorul general al Direcţiei Generală Dezvoltare Rurală din cadrul Autorităţii de Management (AM) a PNDR.

„Sunt eligibile achiziţiile în leasing prin oricare dintre măsurile PNDR care cuprind achiziţia de utilaje“, a precizat oficialul.

Mihai Herciu a fost prezent la seminarul „Schimb de bune practici – Proiecte de succes în România din perspectiva PNDR 2007-2013“, organizat la Constanţa de Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată