Vasilescu: Sunt bănci care plătesc 10% la depozite şi cer dobânzi de 35% la credite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României a declarat că Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorului ar trebui să se sesizeze în privinţa băncilor care plătesc dobânzi de 10% la depozite, dar au urcat ratele la creditele în derulare până la 35%, informează Mediafax.

"Mă întreb ce condiţii ale pieţei s-au schimbat, ca să ai o marjă de trei şi jumătate. BNR nu mai merge pe aceeaşi mână cu ANPC, care trebuie să îşi ia rolul în primire şi să ia măsuri. Va fi foarte complicat, pentru că ne trebuie structuri specializate", a spus Vasilescu.

El a arătat că şi la nivelul Uniunii Europene sunt separate aceste roluri, respectiv cel de supraveghere bancară şi politică monetară, pe de-o parte, şi protecţia clientului, pe de altă parte.

Vasilescu recunoaşte că Banca Naţională primeşte încă foarte multe plângeri de la clienţii nemulţumiţi, în principal persoane fizice.

Mai multe pentru tine: