Variantele luate în calcul de Guvern pentru creşterea pensiilor şi alocaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Executivul are în discuţie, ca variante de lucru, majorarea cu 15% a alocaţiilor pentru copii şi a punctului de pensie, de la 1 septembrie 2020, au declarat surse guvernamentale, pentru News.ro. Alt subiect discutat de Guvern este cel referitor la creşterea salariilor profesorilor de la începutul lunii septembrie a acestui an, după cum prevede Legea salarizării, majorare care ar putea fi momentan amânată, au adăugat sursele citate.

Referitor la alocaţiile pentru copii, acestea ar trebui dublate de la 1 august, în urma hotărârii Curţii Constituţionale care a respins sesizarea Guvernului privind legea care anula decizia de amânare a majorării.

Astfel, potrivit legii promulgate de preşedintele Klaus Iohannis pe 14 ianuarie, alocaţiile pentru copii ar trebui majorate de la 1 august după cum urmează: 

„- 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 

- 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); 

- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.”

Cu toate acestea, premierul Ludovic Orban a afirmat, după decizia CCR, că nu există resursele financiare pentru dublarea alocaţiilor, dar va fi căutată o soluţie pentru că alocaţiile să crească în acest an.

Prin urmare, conform surselor citate de News.ro, Guvernul ia în calcul varianta creşterii alocaţiilor pentru copii cu un procent de 15%.

Referitor la subiect, PSD a ameninţat deja Executivul cu depunerea moţiunii de cenzură, dacă alocaţiile pentru copii nu vor fi dublate de la 1 august. 

Şi majorarea pensiilor cu 15% de la 1 septembrie este în discuţie la Guvern, însă deocamdată acest lucru este la nivel de discuţie, nefiind luată o decizie în acest sens, au adăugat sursele menţionate.

Pe 8 iulie, ministrul de Finanţe Florin Cîţu afirma că pensiile pot creşte cu 10%, chiar dacă efortul financiar va fi mare. Creşterea cu 40%, aşa cum este prevăzută în legea adoptată de Parlament, „ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică”, chiar dacă nu exista criza provocată de coronavirus, mai aprecia ministrul liberal.

Potrivit Legii pensiilor aflată în vigoare, pensiile ar trebui să crească cu 40% de la 1 septembrie 2020.

Cât despre creşterea salariilor pentru profesori de la 1 septembrie a.c., Executivul ia în calcul o amânare a măsurii, potrivit surselor citate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €