Vacanţe cu frica în spate: Cum au lovit în turism atentatele de la Paris şi unde mai putem să ne petrecem concediile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorii din turism au înregistrat scăderi ale vânzărilor de bilete de avion şi rezervări de vacanţe spre Paris şi Bruxelles, de până la 70-80% imediat după atentatele teroriste. Cât de nesigure sunt destinaţiile tradiţionale ale turistului român?

După atentatele de la Paris şi acţiunile teroriste din ultima jumătate de an multe destinaţii de vacanţă considerate sigure au început să fie percepute potenţial periculoase. Pe principiul efectului pieselor de domino, îngrijorarea s-a transmis în toată Europa.

Primele efecte ale atentatelor au fost resimţite de companiile care au zboruri către Paris. Cererea de bilete a scăzut cu peste 60%, potrivit datelor furnizate de touroperatori.

Pentru a nu pierde din rezervări şi din turişti, hotelierii au redus tarifele cu 30 – 50%, în oraşe precum Amsterdam, Londra sau Berlin.

În aceste condiţii, agenţiile s-au reorientat spre destinaţii considerate mai sigure, recomandându-le turiştilor care aveau rezervări pentru Paris şi Bruxelles alternative precum Bruges, Valea Loarei, Costa del Sol şi Sicilia. Alte opţiuni în locul Franţei şi Belgiei au fost Italia, Spania, Portugalia, Cipru şi Grecia.

Despre cum va gestiona sectorul din turism aceste probleme au vorbit la Adevărul Live Financiar  Dan Goicea, director general adjunct Cocktail Hollidays, şi Mădălin Măncilă, director de dezvoltare la Accent Travel &Events.

Citeşte pe Adevărul Financiar cum s-au reorientat operatorii din turism după atentatele din Paris. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”