UPDATE Guvernul subvenţionează dobânda la creditele fermierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UPDATE Guvernul va aloca 103 milioane lei, până în 2012, unei scheme de ajutor de stat temporar care va subvenţiona diferenţa dintre dobânda creditelor luate de fermieri pentru producţie, în 2010, şi dobânda de referinţă anunţată lunar de Comisia Europeană, a declarat, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

Decizia, luată miercuri de Executiv prin ordonanţă simplă, vizează contractele de credit care vor fi încheiate în perioada cuprinsă între data publicării actului normativ în Monitorul Oficial şi 31 decembrie 2010, pentru împrumuturile încheiate pe orice perioadă, potrivit Mediafax. Subvenţia se va acorda pentru dobânzile plătite instituţiilor finanţatoare până la data de 31 decembrie 2012, inclusiv.

Cum se va calcula această subvenţie?


"În prezent, rata medie practicată pe piaţa românească este de 18% la creditele contractate în lei, iar în această lună dobânda de referinţă a CE este de 8%, practic acoperim zece puncte procentuale din dobândă de la bugetul de stat"
, a explicat ministrul. El a mai precizat că Executivul a alocat în acest scop 103 milioane de lei, iar suma poate acoperi diferenţa de dobândă pâna în decembrie 2012.

500 de fermieri vor beneficia de ajutor de stat

Numărul total estimat al beneficiarilor de ajutor de stat în temeiul prezentei scheme este de 500, suma alocată fiind de 105 milioane de lei, cu un buget mediu anul de 35 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Creditele sunt acordate pentru întreţinerea planţiilor pomicole sau achiziţionarea de medicamente pentru animale

Activităţile pentru care se pot contracta credite privesc producţia primară de produse agricole. Astfel, banii pot acoperi înfiinţarea, întreţinerea şi recoltarea culturilor de câmp şi horticole, precum şi întreţinerea şi recoltarea plantaţiilor pomicole. Mai mult, creditul poate fi luat pentru cumpărarea de animale sau albine, potrivit Ministerului Agriculturii. Banii mai pot acoperi şi achiziţionarea de furaje sau medicamente pentru animale.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile