UPDATE: Exportatorii au ieşit din criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pierderile companiilor româneşti de export, înregistrate în prima parte a anului trecut, au fost recuperate în 2010, anunţă conducerea Asociaţiei Naţionale A importatorilor şi Exportatorilor din România (ANEIR). Mai mult, exporturile din lunile martie şi aprilie au depăşit valoarea celor realizate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ca factor stimulator pentru exporturi, reprezentanţii ANEIR au identificat politica Băncii Naţionale a României (BNR) de stabilizare a cursului valutar, iar ca vector negativ, birocraţia excesivă şi neonorarea cererilor de rabursare a TVA de către Ministerul Finanţelor Publice. Totodată, oficialii ANEIR şi cei ai Ministerului Economiei au anunţat că strategia de export a României se află în faza finală de elaborare. Automobile Dacia, Nokia România, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal Galaţi şi OMV Petrom au fost, în primele patru luni din 2010, principalii exportatori, în ordinea prezentată, potrivit datelor ANEIR. 

Asociaţia a elaborat şi un top al primilor 100 de exportatori în perioada 1 ianuarie-30 aprilie, constatând că aceştia au realizat 53% din totalul livrărilor pe pieţe externe. Astfel, exporturile au totalizat la patru luni 10,82 miliarde euro, de la 8,76 miliarde euro în aceeaşi perioadă a anului 2009.

Cea mai mare pondere este deţinută de maşini şi echipamente electrice (26,4% din total), automobile, tractoare alte vehicule (13,6%) şi metale comune şi articole din acestea (11,4%).

Reţeta succesului: pieţele dinafara UE

Potrivit datelor Eurostat, în primul trimestru din acest an, România a ocupat locul al doilea în Uniunea Europeană, raportat la  ritmul de creştere a exporturilor. Prima poziţie în UE după acest criteriu este ocupată de Malta (+36%), iar pe locurile următoare după România se află Spania, Ungaria, Polonia şi Slovacia, state care au înregistrat un avans al exporturilor de 18% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.


Analiza structurii exporturilor arată o  îmbunătăţire  constantă a acesteia comparativ cu perioadele similare ale anului trecut. Concret, a crescut ponderea unor ramuri precum: construcţii de maşini, mijloace de transport şi componente, eletronică, electrotehnică şi produse ale industriei chimice, inclusiv a sectorului farmaceutic. Acest lucru demonstrează, în opinia ANEIR, creşterea valorii adăugate prin activitatea de export. De asemenea, în primele patru luni ale acestui an a crescut mai rapid exportul pe pieţe non-UE decât cel pe pieţe UE. Asta a condus la o majorare cu aproape un procent a ponderii exportului în afara UE de la 25,3% în 2009 la 26,2% în 2010.


Evoluţia structurii şi volumului exportului bazat pe valoare adăugată mai ridicată şi obţinerea de avantaje competitive durabile prin export, dublate de reorientarea exporturilor spre pieţe non UE pare să fi fost reţeta succesului consemnat de companiile româneşti cu profil de comerţ exterior.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente