Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă intră în programul de oprire planificată pentru mentenanţă şi testări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă este oprită planificat, începând de duminică, 8 mai, pentru mentenanţă şi testări.

„Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 08.05.2022. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00. Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, au anunţat reprezentanţii SN Nuclearelectrica SA.

Potrivit acestora, în perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe:

- Programul de mentenanţă preventivă;

- Programul de mentenanţă corectivă;

- Programul de inspecţii;

- Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;

- Programul de implementare modificări de proiect.

„Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă si cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19”, mai arată compania.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Compania a realizat anul trecut un profit net de 1,01 miliarde lei, în creştere cu 45,5% faţă de anul 2020 (699,3 miliarde lei). Veniturile din exploatare au crescut cu 28,1%, la 3,2 miliarde lei.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul