Unii producători auto suspendă temporar activităţile fabricilor din Moscova. „Sporirea controalelor la frontiere face  dificilă asigurarea componentelor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: News.ro

Producătorul auto francez Renault va suspenda, începând de săptămâna viitoare, activitatea fabricii sale din Moscova din cauza „schimbărilor forţate în actualele rute logistice", care provoacă un deficit de componente, transmite Reuters.

Producţia unităţii din Moscova va fi oprită în perioada 28 februarie - 5 martie, a informat Renault, adăugând că „sporirea controalelor la frontieră în ţările de tranzit" face dificilă asigurarea componentelor. 

Producătorul auto a dat asigurări că analizează opţiunile pentru reluarea operaţiunilor cât mai curând posibil, informează Agerpres.

Totodat, Avtovaz, cel mai mare producător auto rus, a anunţat vineri că ar putea suspenda luni unele linii de asamblare de la fabrica sa din Togliatti, în centrul Rusiei, din cauza deficitului global persistent de componente electronice. 

Avtovaz, controlat de grupul auto francez Renault, ar urma să-şi reia complet operaţiunile marţi.

Compania a refuzat să comenteze noile sancţiuni americane impuse Rusiei, spunând că monitorizează situaţia.

Marţi, Avtovaz a anunţat că încearcă să îşi asigure surse alternative de aprovizionare cu semiconductori în situaţia în care sancţiunile americane vor duce la întreruperea livrărilor către Rusia.

„Desigur că analizăm posibilităţile de a găsi alternative în caz de sancţiuni", a declarat directorul general al Avtovaz, Nicolas Maure, cel care între 2006 şi 2016 a condus uzina Dacia şi apoi toate operaţiunile Dacia şi Renault din România.

Marii producători de cipuri spun că se aşteaptă la perturbări limitate asupra lanţurilor de aprovizionare de pe urma conflictului din Ucraina graţie stocurilor, dar unii analişti spun că ar putea exista un impact pe termen lung.

Ucraina este un mare producător de neon, un gaz utilizat în procesul de producţie a cipurilor, furnizând peste 90% din neonul utilizat de SUA în producţia de semiconductori. 

Mai multe companii străine s-au închis uzinele din Ucraina, după invazia Rusiei. 

De exemplu, grupul danez Carlsberg, care controlează 31% din piaţa berii din Ucraina a oprit producţia la toate cele trei fabrici de bere din Ucraina în timp ce Coca-Cola HBC şi-a închis şi el fabrica de îmbuteliere. 

Şi grupul Japan Tobacco şi-a închis fabrica de ţigarete de la Kremenchuck, centrul Ucrainei, în timp ce producătorul japonez de componente auto Sumitomo Electric Industries, care are 6.000 de angajaţi în Ucraina, va suspenda operaţiunile la uzinele sale începând de vineri.

În paralel, grupul danez Maersk, cea mai mare companie de shipping din lume, a oprit operaţiunile din Ucraina până la finele lunii februarie şi şi-a închis birourile principale din Odessa, iar transportatorul de marfă danez DSV şi-a încetat şi el operaţiunile din Ucraina.

Cea mai mare bancă britanică Lloyds a avertizat că este în stare de alertă pentru posibile atacuri cibernetice din Rusia, iar unele companii au avertizat că livrările de materii prime ar putea avea de suferit.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”