Unde dai şi unde crapă! Combaterea legii split TVA face mai mult rău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosarele cu cele 5.000 de amendamente depuse de USR

USR a anunţat vineri că a depus 5.000 de amendamente împotriva legii privind plata defalcată a TVA, lăudându-se că va face primul „filibuster“ în Parlamentul României, o procedură prin care se tergiversează adoptarea unei legi prin dezbateri interminabile. Cu toate acestea, iniţiativa ar putea face mai mult rău, deoarece se va amâna schimbarea legii deja adoptate cu o variantă mult mai blândă.

„Marţi, pe ordinea de zi a comisiei pentru buget, finanţe şi bănci vine legea privind Split TVA. Astăzi (vineri, n.r.) am depus 5.000 de amendamente împotrivă. Adică 821 de pagini de amendamente care vor trebui citite, dezbătute şi votate în comisie şi în plen“, a anunţat deputatul USR Claudiu Năsui (foto).

„Nu putem să-i oprim, dar putem măcar să le facem viaţa mai grea atunci când ei ne fură şansa unei vieţi normale în ţara noastră“ Claudiu Năsui                                    deputat USR

El a motivat această mişcare prin faptul că „opoziţia nu poate opri TVA Split în Parlament“, dar măcar poate să le facă viaţa mai grea celor care „îşi doresc să supună România acestui experiment fiscal“. Năsui spune că USR îşi doreşte să obţină prin aceasta „respingerea acestui experiment unic în lume“, deoarece economia românească este deja sufocată de birocraţie, iar TVA Split ar fi o nouă lovitură.

Deputatul a mai precizat că USR va retrage amendamentele cu condiţia ca majoritatea să fie de acord să respingă TVA Split sau măcar să-l facă în întregime opţional.

Un sabotaj neinspirat

Cu toate acestea, iniţiativa USR ar putea să saboteze de fapt o formă mai blândă a legii, momentan în curs de adoptare, care prevede că măsura nu se va aplica tuturor firmelor din România. Asta pentru că split TVA a fost introdusă printr-o Ordonanţă de Urgenţă, care a intrat deja în vigoare. Aşadar, în forma actuală, măsura poate fi aplicată opţional de companiile din România, începând cu data de 1 octombrie, urmând însă să devină obligatorie de la 1 ianuarie 2018.

În acelaşi timp, o lege care are ca scop modificarea ordonanţei, în sensul ca măsura să nu se mai aplice tuturor firmelor, a trecut de Senat. Aceasta prevede că plata defalcată a TVA va fi aplicată exclusiv companiilor aflate în insolvenţă sau care înregistrează întârzieri la plata acestei taxe. Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

„Dacă opoziţia chiar întârzie adoptarea în Cameră, nu face decât să înrăutăţească lucrurile“ Ovidiu Voicu director executiv la Centrul pentru Inovare Publică

Astfel, prin amendamentele depuse, USR nu face decât să întârzie această lege şi adoptarea în Cameră, urmând ca split TVA să se aplice, cel mai probabil, în mod obligatoriu, de anul viitor.

Ovidiu Voicu, director executiv la Centrul pentru Inovare Publică, explică de ce opoziţia „nu face decât să înrăutăţească lucrurile: „Ţinta «filibusterului» USR este legea TVA Split, a cărei adoptare se doreşte întârziată. Doar că... e vorba de legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă split TVA. Ordonanţa e deja în vigoare, iar proiectul de lege, aşa cum a ieşit din Senat, este ceva mai blând. Deci dacă opoziţia chiar întârzie adoptarea în Cameră“. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul