Un număr de 3.650 de salariaţi vor părăsi Poşta Română din 3 septembrie. Majoritatea s-au înscris pe listele pentru salarii compensatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poşta Română a fost scoasă la vânzare în acest an, dar nimeni nu a depus ofertă, investitorii fiind speriaţi de datoriile imense ale operatorului

Un număr de 3.650 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi începând cu 3 septembrie, reprezentând 11% din total, ca parte a procesului de restructurare a companiei. În prezent, compania are puţin peste 32.000 de salariaţi.

„În perioada 18 - 23 august, un număr de 2.392 de angajaţi ai companiei au optat individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă. În perioada 28 - 31 august va avea loc testarea profesională a angajaţilor, având ca obiectiv selectarea personalului care va fi disponibilizat, pe baza cunoştinţelor specifice posturilor ocupate. 

La finalul procesului de restructurare, din Poşta Română vor fi disponibilizaţi în total 3.650 de angajaţi, pe baza procedurii şi a setului de criterii stabilite de conducerea companiei, de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România”, se arată într-un comunicat al companiei.

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi. Acţionarii CNPR sunt Ministerul Societăţii Informaţionale - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.

Compania avea la sfârşitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011. În ultimii patru ani, compania a acumulat pierderi de 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an. Poşta avea 32.887 salariaţi la 31 decembrie 2012, faţă de număr mediu de 35.576 în 2008.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului