Un grup cu peste 15.000 de angajaţi suspendă activitatea celor cinci fabrici din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Draxlmaier Satu Mare

Un producător german de componente auto, care are în România aproximativ 15.000 de angajaţi, a anunţat că suspendă în mare parte activitate în cele cinci fabrici locale, pe fondul măsurilor legate de prevenirea răspândirii virusului COVID-19 şi în contextul reducerii activităţii clienţilor din piaţa auto.

Dräxlmaier are fabrici în Satu Mare, Piteşti, Timişoara, Hunedoara şi Braşov.

„Perioada de suspendare va viza un interval de două până la patru săptămâni, începând cu 23 martie 2020, şi depinde de evoluţiile viitoare. În intervalul în care activitatea va fi sistată, angajaţii vor fi în şomaj tehnic, primind 75% din salariu. Reluarea activităţii fabricilor din România va fi decisă în funcţie de evoluţia evenimentelor la nivel global, asupra cărora virusul are un impact”, au transmis reprezentanţii Draxlmaier Satu Mare.

Dräxlmaier Group este un furnizor de componente auto cu sediul central în Germania, având peste 60 de locaţii în mai mult de 20 de ţări. Compania are, în prezent, aproximativ 55.000 de angajaţi în întreaga lume.

Dräxlmaier produce în fabricile din România cablaje electrice, componente electrice şi electronice, cablaje de înaltă tensiune, interioare (cockpit), console centrale şi panouri de uşi. În România, compania are circa 15.000 de angajaţi.

Dräxlmaier a venit în România în anul 1992, la scurt timp după ce a des­chis fabrici în Cehia şi Ungaria. După deschiderea uzinei din Piteşti (Lisa Dräxlmaier Autopart România), gru­pul german a început producţia şase ani mai târziu în Satu Mare şi Timişoara, în anul 2000 a urmat uzina din Braşov, iar în 2003 cea de la Hunedoara, România devenind, astfel, unul dintre cele mai importante centre de dezvoltare şi producţie ale grupului, cu peste 15.000 de angajaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume