Un administrator de pensii private donează ventilatoare mecanice în valoare de un milion de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un administrator de pensii private donează ventilatoare mecanice în valoare de un milion de lei Spitalului Clinic Colentina Bucureşti.

NN România, companie care include activităţile NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii, a anunţat că donează sisteme de ventilaţie şi monitorizare a respiraţiei, vitale pacienţilor în stare critică afectaţi de coronavirus.

„Donaţia însumează un milion de lei, iar echipamentele medicale vor ajunge la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti. Spitalul este desemnat centru suport în tratarea cazurilor de infecţie cu Covid-19 pentru Institutul Matei Balş şi este astfel în linia întâi de salvare a pacienţilor de Covid-19, având nevoie de tot sprijinul”, a comunicat NN.

Prin această donaţie, NN România contribuie la creşterea capacităţii sistemului medical de tratare a pacienţilor şi oferă şanse la viaţă cât mai multor persoane afectate. În acelaşi timp, NN oferă un sprijin pe termen lung, asigurând aparatură medicală care va fi disponibilă în spital şi dincolo de situaţia actuală pentru a contribui la salvarea cât mai multor pacienţi. 

Achiziţia aparatelor de ventilaţie va fi coordonată de Crucea Roşie Română, partenerul oficial al Guvernului României în perioada epidemiei. Organizaţia se va asigura că aparatele vor fi disponibile în cel mai scurt timp pentru tratarea celor în nevoie. 

La NN România, principala prioritate este ca toate promisiunile făcute clienţilor să fie respectate, iar compania să ajute în plus, mai ales în perioade dificile, ori de câte ori contextul de business o va permite. 

Clienţii NN care au o asigurare de viaţă sau o asigurare suplimentară de sănătate beneficiază de aceasta şi în situaţii de epidemie sau pandemie. Aceştia au certitudinea că ei şi cei dragi lor vor fi protejaţi financiar dacă vor fi direct afectaţi de Covid-19. Deşi, asigurarea de sănătate NN exclude epidemiile şi pandemiile, pentru a veni în sprijinul clienţilor care deja deţin o astfel de asigurare şi a căror stare de sănătate va fi afectată de Covid-19, NN a decis să evalueze fiecare solicitare din partea acestora şi să acomodeze plata cu titlu de excepţie a indemnizaţiei de asigurare pentru spitalizarea cauzată de Covid-19, atât timp cât situaţia ne permite să procedăm astfel. 

În această perioadă dificilă şi din punct de vedere economic, clienţii care ar putea fi nevoiţi să amâne plata asigurărilor lor au deja o perioadă de graţie de 30 de zile, conform condiţiilor contractuale. În plus, compania evaluează fiecare situaţie alături de clienţi, la solicitarea acestora, pentru a găsi împreună cea mai potrivită soluţie prin care ei să beneficieze de asigurare mai ales în perioade ca acestea, când relevanţa unui astfel de produs este şi mai ridicată.

Pentru orice solicitări, clienţii pot contacta NN, prin canalele digitale disponibile, fără să fie nevoie să se deplaseze la un sediu NN şi, implicit, fără să se expună suplimentar riscurilor.   

Măsuri pentru angajaţi

Grija NN România pentru comunitate se reflectă şi în deciziile luate în această perioadă în beneficiul angajaţilor. Din martie, echipa din sediul central lucrează în proporţie de peste 95% de acasă, pe baza practicii existente în companie încă din 2016 şi aplicate la scară largă odată cu declararea stării de urgenţă. Echipa de peste 1.500 de consultanţi financiari din toată ţara lucrează de asemenea de la distanţă. Ei sunt în contact permanent cu clienţii prin intermediul instrumentelor digitale pe care le au la dispoziţie şi aplicând procese operaţionale adaptate de NN aşa încât să poată lucra de la distanţă.

Întreaga echipă beneficiază de tot sprijinul NN pentru a depăşi cât mai uşor această perioadă dificilă, având acces la toate instrumentele pentru a-şi desfăşura cât mai uşor activitatea la distanţă şi în acelaşi timp la soluţii prin care să-şi menţină sănătatea fizică şi emoţională. Pentru colegii a căror activitate implică în continuare prezenţa la birou, au fost luate măsuri sporite de protecţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”