Ultimul sfârşit de săptămână fără taxă de pod la Feteşti. Din septembrie este programată reluarea taxării, cozile vor reapărea pe drumul spre mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este ultimul sfârşit de săptămână în care şoferii nu vor sta la coadă ca să plătească taxa de pod la Feteşti, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat că din septembrie taxa va fi percepută ca în zilele de lucru.

Din cauza scandalurilor provocate de către cozile imense, CNADNR a decis la începutul lunii august să elimine taxarea prin punctul de la Feteşti în fiecare sfârşit de săptămână, până la finele verii

În schimb, şoferii care merg sau se întorc de pe litoral după 1 septembrie vor plăti taxă la podul peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă. Trebuie menţionat că în zilele de lucru ale săptămânii taxa este percepută.

Totuşi, sezonul turistic continuă şi după această dată, programul „Litoralul pentru toţi“ desfăşurându-se între 1 septembrie şi 15 octombrie.

Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, spunea recent că nu se poate modifica sistemul de taxare întrucât acesta a fost realizat cu fonduri europene, contractul urmând să se finalizeze în acest an, iar orice schimbare ar presupune returnarea banilor către Uniunea Europeană. 

Pe aceeaşi temă:

Promisiunea Guvernului pentru şoferi: taxa de pod de la Feteşti va fi eliminată complet până la 1 septembrie

Turiştii au luat cu asalt Autostrada Soarelui. Circulaţia a fost blocată timp de 45 de minute la Feteşti

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta