UE vrea să pună capăt contractelor pe termen lung de aprovizionare cu gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Uniunea Europeană vrea să pună capăt contractelor pe termen lung de import de gaze naturale, în cadrul tranziţiei sale verzi, ceea ce reprezintă o lovitură pentru principalul său furnizor Rusia, transmite Bloomberg.

Executivul comunitar vrea să împiedice ca astfel de contracte să fie prelungite dincolo de 2049, în cadrul unei reforme de amploare a pieţelor sale energetice, se arată într-o serie de documente consultate de Bloomberg News, informează Agerpres

De asemenea, Comisia Europeană va propune şi măsuri pentru a întări securitatea aprovizionării, într-un moment în care blocul comunitar se confruntă cu preţuri record la gaze şi un posibil deficit de aprovizionare la iarnă.

Potrivit sursei citate, planul Comisiei, care ar urma să fie dezvăluit miercuri, merge în sensul opus al solicitărilor venite din Rusia, care furnizează aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. 

Autorităţile de la Moscova preferă de mult timp contractele încheiate pe termen lung şi au cerut în mod repetat UE să semneze mai multe astfel de contracte pe termen lung, ca o condiţie pentru a prelungi un acord privind livrarea de gaze via fostele state din URSS şi după 2024.

Ca răspuns la îngrijorările exprimate de unele state membre, potrivit cărora Kremlinul foloseşte gazele naturale ca o armă politică, propunerile ce urmează să fie anunţate de executivul comunitar vor permite de asemenea ţărilor membre să reacţioneze mai eficient în situaţii de criză.

Şefii din guvern din statele membre UE urmează să discute toate aceste propuneri de măsuri la un summit care va avea loc joi la Bruxelles.

Sursa citată menţioneză că riscurile cu care se confruntă Europa sunt în creştere pentru această iarnă, în condiţiile în care gradul de umplere a depozitelor de gaze este la un minim istoric pentru acest moment al anului şi nu se întrevede un sfârşit al crizei. 

De asemenea, tensiunile crescute dintre Rusia şi Ucraina riscă să afecteze şi mai mult aprovizionarea cu gaze, inlusiv riscul ca această criză energetică să persiste şi în următorul sezon de încălzire.

Pentru a creşte rezilienţa UE, Comisia vrea să propună o abordare mai strategică în ceea ce priveşte stocarea de gaze naturale, inclusiv măsuri care să asigure un grad ridicat de umplere a depozitelor la începutul sezonului de încălzire.

Atunci când vor evalua riscurile la nivel regional, statele membre vor trebui să includă şi o analiză a nivelului stocurilor lor de gaze în rândul riscurilor potenţiale la adresa securităţii aprovizionării, chiar şi în cazul în care depozitele sunt deţinute de companii străine. Dacă sunt identificate riscuri, statele membre vor trebui să introducă contra-măsuri precum obligativitatea unui nivel minim de umplere a depozitelor, cereri de oferte şi licitaţii.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna