UE va cheltui 3,5 miliarde de euro pentru protejarea oceanelor

0
Publicat:

Uniunea Europeană va cheltui 3,5 miliarde de euro pentru protejarea oceanelor şi promovarea sustenabilităţii printr-o serie de iniţiative care se vor derula în acest an, a declarat, marţi, comisarul european pentru Mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, transmite Reuters.

Foto: Paulo Di Oliviera ARDEA Caters News

Cele 40 de angajamente ale UE variază de la combaterea poluării maritime, la susţinerea pescăriilor sustenabile şi până la investiţii în aşa-numita economie albastră - utilizarea sustenabilă a resurselor maritime pentru activitatea economică. Angajamentele au fost anunţate cu prilejul conferinţei anuale „Oceanul nostru”, care are loc săptămâna aceasta la Atena şi la care participă aproximativ 120 de ţări.

Oceanul este parte din noi şi este responsabilitatea noastră comună”, a declarat Virginijus Sinkevicius.

Angajamentele UE includ susţinerea a 14 investiţii şi a unei reforme în pescăriile sustenabile din Cipru, Grecia, Polonia şi Portugalia cu o valoare de aproximativ 1,9 miliarde de euro şi 980 milioane de euro de la Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă care vor fi utilizate în Cipru, Finlanda, Grecia, Italia şi Spania pentru a sprijini patru investiţii şi două reforme de combatere a poluării maritime.

Alte iniţiative sunt concentrate pe sprijinirea ţărilor africane pentru ca acestea să îşi dezvolte economiile lor albastre.

Peste 400 de noi angajamente, cu o valoare de 10 miliarde de dolari, urmează să fie anunţate cu prilejul ediţiei din acest an conferinţei „Oceanul nostru”, a dezvăluit un oficial guvernamental elen care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Luna trecută, Serviciul Copernicus al Uniunii Europene privind schimbările climatice a anunţat că temperaturile oceanelor au înregistrat un nivel record în luna februarie , iar temperatura medie globală la suprafaţa mării a fost de 21,06 grade Celsius. Temperatura medie la suprafaţa mării corespunzătoare lunii februarie a depăşit recordul precedent de 20,98 grade Celsius, stabilit în august 2023, conform istoricului acestor date, care au început să fie colectate în 1979.

De la lansarea sa, în 2014, conferinţa anuală „Oceanul nostru” a mobilizat peste 2.160 de investiţii cu o valoare de aproximativ 130 de miliarde de dolari. 

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi