UE trage de urechi România pentru inadaptarea regulilor după care se face ITP-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu a transpus Directiva privind inspecţia tehnică auto pentru autovehicule, camioane, remorci, motociclete şi tractoare, care introduce cerinţe minime privind infrastructura de inspecţie, formarea inspectorilor şi organismele de supraveghere. Directiva trebuia transpusă până la 20 mai 2017.

Comisia Europeană a solicitat joi, 25 ianuarie, unui număr de şase state membre, printre care şi România, să transpună Pachetul privind inspecţia tehnică auto, adoptat în 2014, al cărui scop este de a îmbunătăţi inspecţia vehiculelor în UE şi, prin urmare, siguranţa rutieră. 

Acest pachet este format din trei directive ale UE pe care statele membre trebuiau să le transpună până la 20 mai 2017. 

Cu toate acestea, până în prezent, Cipru, Republica Cehă, Germania, Irlanda, România şi Slovacia nu au făcut acest lucru sau au făcut-o numai parţial. 

În primul rând, Republica Cehă, România şi Slovacia nu au adoptat, publicat şi comunicat Comisiei măsurile naţionale de transpunere a normelor actualizate cu privire la inspecţia tehnică periodică a autovehiculelor şi a remorcilor acestora (Directiva 2014/45/UE). 

Directiva reglementează autoturismele, camioanele, autobuzele, remorcile grele, motocicletele şi tractoarele de mare putere şi defineşte elementele care trebuie încercate în timpul inspecţiilor tehnice auto, metodele de încercare, defectele şi evaluarea acestora. De asemenea, directiva introduce cerinţe minime privind infrastructura de inspecţie, formarea inspectorilor şi organismele de supraveghere.

În al doilea rând, Cipru, Irlanda şi Slovacia nu au adoptat, publicat şi comunicat Comisiei măsurile naţionale de transpunere a normelor actualizate privind documentele de înmatriculare pentru vehicule (Directiva 2014/46/UE). 

Această directivă impune statelor membre să instituie registre electronice de înmatriculare a vehiculelor, cu conţinut armonizat, şi defineşte procedura care trebuie urmată în cazul în care vehiculul nu trece inspecţia tehnică periodică.

În cele din urmă, Republica Cehă, Germania, Irlanda şi Slovacia nu au adoptat, publicat şi comunicat Comisiei măsurile naţionale de transpunere a regimului actualizat pentru controlul tehnic în trafic al vehiculelor comerciale (Directiva 2014/47/UE). Această directivă prevede norme comune pentru controlul tehnic în trafic al camioanelor, autobuzelor, remorcilor grele şi tractoarelor de mare putere. Comisia a transmis aceste solicitări sub formă de avize motivate.

Toate statele membre în cauză au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde; în caz contrar, Comisia poate decide să le trimită în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie