Turiștii au primit despăgubiri de circa 160 milioane lei. Doar 3% privesc pierderea bagajelor

0
Publicat:

În ultimii cinci ani, companiile de asigurări membre ale UNSAR au plătit turiștilor despăgubiri de aproape 160 milioane lei în baza asigurărilor de călătorie – arată o analiză a asociației.

Turiștii au primit despăgubiri de circa 160 milioane lei în ultimii cinci ani

Cea mai mare parte a acestei valori (86%) a fost achitată pentru acoperirea serviciilor medicale de urgență de care au beneficiat turiștii în vacanțe sau în alte tipuri de călătorii. Este vorba despre îmbolnăviri, dar și de accidente, inclusiv ca urmare a practicării unor sporturi de sezon. Printre serviciile medicale pentru care s-au plătit despăgubiri se numără consultații și tratamente, intervenții chirurgicale de urgență, spitalizare impusă de survenirea unor boli sau accidente, servicii stomatologice, tratament pentru infecția cu COVID-19, servicii de ambulanță, servicii de repatriere medicală sau, din păcate, chiar repatriere în caz de deces etc.

Pe de altă parte, despăgubirile achitate în baza acoperirii STORNO reprezintă 11% din totalul celor 160 milioane lei. Aici vorbim despre rambursarea contravalorii pachetelor turistice achiziționate, atunci când intervin situații care duc la imposibilitatea de a mai pleca în călătorie (spre exemplu: decesul sau îmbolnăvirea asiguratului / soțului / soției acestuia sau a unei rude de gradul 1 sau 2, distrugerea locuinței de domiciliu a asiguratului, accident rutier etc.).

În cele din urmă, diferența de 3% din totalul despăgubirilor plătite a reprezentat cheltuieli cu asistența rutieră sau pierderea bagajelor și/sau a documentelor, dar și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate terțelor persoane.

„Azi, de Ziua Mondială a Turismului, ne dorim ca toți turiștii să se informeze și să aibă parte de călătorii asigurate - indiferent că vorbim despre vacanțe sau de călătorii în interes de afaceri. Depinde doar de noi să călătorim în siguranță, protejați financiar de o poliță de asigurare”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General al UNSAR.

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate