Tranzacţii la nivel minim-Ştiri pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tranzacţii la nivel minim-Ştiri pe scurt

În prima jumătate a lui 2009, volumul tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară poloneză s-a redus cu 90% faţă de anul trecut, potrivit unui raport al companiei CB Richard Ellis.

Tranzacţii la nivel minim

Astfel, în primele şase luni ale anului, s-au înregistrat doar opt tranzacţii majore, în valoare totală de 118 milioane de euro. Pe primul loc în topul tranzacţiilor se află segmentul office, urmat îndeaproape de retail. Până acum, în acest an nu au existat tranzacţii pe segmentele industrial şi hoteluri.

Case mai ieftine cu 12,1%

Valoarea caselor din Statele Unite ale Americii (SUA)  a scăzut cu 12,1% în al doilea trimestru, în termeni anuali, însă declinul s-a temperat pentru prima oară de când preţurile au început să se diminueze, în 2007, conform site-ului Zillow.com, scrie Reuters. Astfel, casele din SUA au scăzut în valoare pentru al zecelea trimestru consecutiv, la 186.500 dolari, conform indicelui Zillow pentru valoarea caselor (Zillow Home Value Index). Raportul companiei ia în calcul 161 de zone metropolitane şi fluctuaţiile apărute în preţurile caselor din aceste zone.

Sonae Sierra, profit net în creştere

Profitul net al Sonae Sierra a atins 35,2 milioane de euro, comparat cu cele 33 milioane de euro din perioada similară a lui 2008. Profitul net consolidat al acţionarilor de echitate Sonae Sierra pe primul semestru  al 2009 a fost însă negativ: -94,2 milioane euro, comparat cu un profit net consolidat de 16,2 milioane de euro înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Variaţia în profitul net consolidat al acţionarilor de echitate este determinată, în principal, de profitul net indirect, potrivit unui comunicat al companiei.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii