Topul celor mai mari restanţieri la împrumuturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Populaţia şi firmele din judeţele Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Galaţi şi Suceava înregistrează restanţe de peste 10% din valoarea împrumuturilor contractate. Valoarea restanţelor la credite a crescut în primele opt luni ale anului cu aproape 85%, ajungând la 3,37 miliarde de euro.

Scăderea puterii de cumpărare, pe fondul reducerii veniturilor şi al creşterii preţurilor, dar şi deprecierea leului în raport cu celelalte valute au făcut ca tot mai mulţi români şi firme să nu-şi mai poată achita ratele la credite. Valoarea restanţelor la creditele contractate de populaţie şi companii a ajuns la finele lunii august la echivalentul a 14,36 miliarde de lei (3,37 miliarde de euro), în creştere cu 83,8% de la începutul anului şi cu aproape 7% faţă de luna precedentă, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Astfel, pentru aproape 7% din valoarea creditelor contractate se înregistrau restanţe.

Citiţi şi:

Vaslui: Primăriile, fără bani pentru salarii
Tulcea: Unul dintre trei tulceni nu îşi plăteşte impozitele

Dacă până nu demult românii înregistrau restanţe, cu precădere, la împrumuturile în lei, valoarea ratelor neplătite la timp la creditele în valută a crescut semnificativ în ultimul an. Iar asta pentru că datornicii nu au mai putut face faţă deprecierii leului în raport cu euro, dolarul sau francul elveţian, chiar dacă cele mai multe dintre finanţările în valută sunt garantate cu ipotecă. Restanţele în valută s-au dublat de la începutul anului, ajungând la 1,71 miliarde de euro, iar cele în monedă naţională au crescut cu 63%, până la 7,07 miliarde de lei (1,66 miliarde de euro).

Ialomiţenii, cei mai mari restanţieri

Firmele şi populaţia din judeţul Ialomiţa ocupă primul rând în topul restanţierilor, în funcţie de valoarea sumelor cu întârzieri la plată raportată la total credite contractate. Mai exact, valoarea restanţelor ialomiţenilor - 165,25 milioane de lei (38,8 milioane de euro) - se ridică la 12,32% din totalul creditelor contractate de aceştia. Ialomiţenii sunt urmaţi de populaţia şi companiile din Bistriţa-Năsăud (11,89%), Galaţi (10,87%) şi Suceava (10,3%). Dacă în judeţul Galaţi peste 50% din valoarea restanţelor erau la finele lunii august în valută, pentru celelalte trei judeţe din top, creditele în monedă naţională înregistrează cea mai mare parte a întârzierilor la plată.

Gorjenii, responsabili cu plata ratelor

La polul opus, cu cea mai redusă pondere a restanţelor în totalul creditelor contractate, sunt populaţia şi firmele din judeţele Gorj (4,39%), Vâlcea (4,65%) şi Dâmboviţa (5,05%). Valoarea ratelor cu întârziere la plată din judeţul Gorj se ridica după primele opt luni ale anului la echivalentul a 79,2 milioane de lei (18,6 milioane de euro).

În Bucureşti, valoarea restanţelor la credite se ridica la finele lui august la echivalentul a 4,9 miliarde de lei (1,15 miliarde de euro), respectiv o treime din totalul înregistrat la nivel naţional. Totuşi, trebuie avut în vedere că aproape 40% din valoarea împrumuturilor contractate de populaţia şi firmele din România este concentrată în Capitală. Astfel, ponderea restanţelor în total se ridica după primele opt luni la 6,12%.

Peste 700.000 de români cu restanţe

La finele lunii iulie, 718.437 de români înregistrau restanţe de peste 4,6 miliarde de lei pentru 1,071 milioane de credite. Cea mai mare parte a restanţelor înregistrate de populaţie este în monedă naţională (54%), respectiv 2,49 miliarde de lei. Restanţele în euro se ridicau la 379,5 milioane de euro, iar în dolari - la 4,64 milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”