Topul celor mai digitalizate bănci din România, inclusiv din punct de vedere al funcționării aplicațiilor

0
Publicat:

79% dintre băncile analizate și-au pus la punct un sistem de online boarding, care presupune autentificarea exclusiv prin internet, fără a mai ajunge la un ghișeu, se arată în Raportul bancar FinnoScore.

Topul ține cont și de funcționalitatea aplicației mobile și a internet banking-ului

Raportul bancar FinnoScore, care a analizat 234 de bănci comerciale din 24 de țări din Europa și America de Nord, a clasat o bancă românească, BCR, pe locul al treilea, în topul internațional al celor mai competitive bănci din perspectiva digitalizării, cu 6,81 de puncte (10 este punctaj maxim). Analiza FinnoScore este realizată, începând din 2015, de Finnconsult, parteneri ai Horváth - companie de consultanță în management cu peste 40 de ani de experiență internațională, care activează și în România, din 2005.

Băncile prezente în analiza FinnoScore au fost evaluate din punct de vedere al nivelului de digitalizare, în funcție de peste 300 de criterii, împărțite în 12 categorii, printre care: website-ul, vânzările online, comunicarea multicanal, funcționalitatea aplicației mobile și a internet banking-ului, marketing-ul online, prezența în social media, inovația și sustenabilitatea, transparența prețurilor, programele de loializare, modalitățile de atragere de noi clienți sau gradul de implementare al unui proces complet (end-to-end) de online onboarding, prin care clienții își pot crea și utiliza un cont bancar exclusiv online etc.

În topul băncilor din România, pe primul loc se află BCR, cu un punctaj de 6,81, poziție datorată în special aplicației mobile George, atractivității crescute pentru clienți noi dar și scorului bun la online banking și onboarding. Aceasta este urmată de Banca Transilvania (6,15) care a obținut un scor maxim la atractivitatea pentru clienți noi, cu mult peste orice altă bancă din România.

Pe locul al treilea se afla OTP Bank (6,09) care a înregistrat un scor foarte bun în zona de online onboarding și online banking. Următoarele locuri sunt ocupate de: (4) CEC Bank (5,96); (5) ING Bank (5,25); (6) Raiffeisen Bank (4,77); (7) BRD (4,76); (8) Unicredit Bank (4,38); (9) Libra Internet Bank (4,13); și (10) Alpha Bank (4,00). Toate aceste instituții bancare se află și în topul primelor 10 bănci din România din perspectiva activelor, cu excepția Libra Internet Bank.

Băncile din grupul Erste, pe primele 3 locuri la nivel internațional

În top 3 internațional FinnoScore se regăsesc trei bănci din grupul Erste: (1) PKO Bank Polski (Polonia); (2) Erste Bank (Austria) și (3) BCR (România) urmate de (4) Slovenska sporitelna (Slovacia); (5) TB Canada Trust (Canada); (6) Hamburger Sparkasse (Germania); (7) Sparda-Bank Baden-Württemberg; (8) Truist (SUA); (9) Deutsche Bank (Germania); și (10) ING (Polonia).

Raportul FinnoScore 2023 a consemnat faptul că TB Canada Trust a făcut cel mai mare salt de la un an la altul (de pe locul 35 pe 5), că băncile din Polonia, Slovacia, Cehia și România rămân liderii industriei cu 11 bănci est-europene care intră în top 30, în timp ce Elveția (considerată „țara băncilor”) are o primă reprezentantă în top de-abia pe locul al 32-lea.

Alte elementele cheie relevate de analiza FinnoScore din acest an prezintă faptul că 79% dintre băncile analizate și-au pus la punct un sistem de online boarding, care presupune autentificarea exclusiv prin internet, fără a mai ajunge la un ghișeu, iar peste 50% dintre bănci au implementat inițiative de sustenabilitate.

Această analiză comparativă, globală, realizată în multe țări, vine să reconfirme faptul că o serie de bănci din România pot concura cu orice bancă de peste hotare din perspectiva digitalizării. Topul FinnoScore se suprapune aproape complet cu cel al primelor zece bănci din România. În ultimii ani, sistemul bancar românesc a făcut salturi semnificative în direcția transformării digitale și observăm că băncile au facilitat din ce în ce mai mult accesul clienților la serviciile lor”, a declarat Iulia Malioukis, Principal, Horváth România.

Criteriile metodologice din spatele analizei se bazează pe 30 de ani de experiență financiară, fiind îmbunătățite anual. Fiecare bancă este studiată de 3 analiști, din perspectiva unui client. Toate datele analizate sunt publice și presupun informații vizibile pe care băncile le oferă noilor clienți.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”