Teodorovici, despre modificările aduse Pilonului II: Contribuabilii trebuie să ştie clar că nu se suspendă nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suspendarea virării contribuţiilor către Pilonul II de pensii nu se discută, iar contribuabilii trebuie să ştie că „nu se suspendă nimic”, a declarat miercuri ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici. El a precizat că nu se lucrează nici la introducerea unei noi contribuţii pentru angajator.

„Aveţi o postare şi aveţi o reacţie a primului-ministru care spune foarte clar că aşa ceva nu se discută la nivelul Guvernului”, a răspuns Teodorovici, întrebat de jurnalişti dacă există la nivelul Executivului planuri pentru suspendarea contribuţiei virate la Pilonul II de pensii.

El le-a spus jurnaliştilor să aştepte concluzia analizei care va fi făcută la nivelul Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Muncii. „Va fi o discuţie cu toate datele pe masă, cu cei de la ALDE, de la PSD, de la Guvern. Vom discuta şi vom ieşi public cu o conluzie. La discuţii vor lua parte şi cei care sunt administratori de fonduri de pensii”, a precizat ministrul.

„Nu vom pune niciodată în balanţă chiar şi un astfel de scenariu închipuit de alţii cu partea aceasta de fonduri care să nu se ducă către Pilonul II”, a spus Teodorovici, adăugând că „contribuabilii trebuie să ştie clar că nu se suspendă nimic”.

Ministrul de Finanţe a mai spus că la început de iulie Guvernul va ieşi cu un draft.                         

Întrebat cum vor putea opta contribuabilii, dacă pentru a rămâne la Pilonul II sau pentru a adera din nou la el, Teodorovici a mai spus că „atunci vor şti acest lucru”.

Totodată, despre posibilitatea de a introduce noi contribuţii la angajator, el a menţionat că „la Finanţe aşa ceva nu se lucrează”.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul