Teodorovici: Cei care au depus Formularul 600 pot cere returnarea contribuţiilor deja plătite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care au completat şi depus deja la ANAF Formularul 600 pot depune o declaraţie specială prin care Fiscul să le poată returna contribuţiile deja plătite, a spus miercuri ministrul Ffinanţelor, Eugen Teodorovici.

„Există varianta cea rectificativă, adică în astfel de situaţii se poate, pentru ca nimeni să nu piardă faţă de ce a fost în anul trecut, există acea posibilitate ca angajatul să facă o declaraţie rectificativă atunci când va fi ea depusă. Astfel încât sumele de pe perioada trecută, până la apariţia Ordonanţei de Urgenţă, să fie recuperată”, a spus ministrul Finanţelor.

Marţi, ministrul spunea că joi vom avea prima formă a unui formular care va comasa în total 5 declaraţii, inclusiv controversata Declaraţie 600, urmând să se meargă pe mecanismul estimării veniturilor pe anul 2018 şi nu pe plata contribuţiilor în funcţie de veniturile din 2017, cum era reglementat anterior.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată