Tensiunile dintre Iran şi Marea Britanie urcă preţul petrolului la cel mai mare nivel din ultimele şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul petrolului a continuat să crească ieri, pentru a şaptea zi consecutiv, alimentat de îngrijorarea faţă de disputa dintre Iran şi Marea Britanie. Vineri, autorităţile iraniene au

Preţul petrolului a continuat să crească ieri, pentru a şaptea zi consecutiv, alimentat de îngrijorarea faţă de disputa dintre Iran şi Marea Britanie. Vineri, autorităţile iraniene au reţinut 15 marinari şi militari britanici, acuzându-i de pătrundere ilegală în apele teritoriale ale Iranului. În replică, premierul Marii Britanii, Tony Blair (foto), a spus că marinarii se aflau în apele irakiene şi a adăugat că eforturile de eliberare a acestora vor intra într-o "altă fază" dacă negocierile dintre cele două părţi eşuează. Marţi seara, preţul petrolului a crescut cu cinci dolari, până la 68 de dolari pe baril, în decurs de numai şapte minute, pe baza speculaţiilor potrivit cărora Marea Britanie ar putea declanşa o operaţiune de salvare a marinarilor, arată Bloomberg. Ieri, cotaţia petrolului pe piaţa internaţională s-a menţinut la nivelul de 64 de dolari pe baril şi din cauza unor zvonuri legate de faptul că Iranul ar fi tras asupra unei nave de război americane. Zvonurile au fost însă dezminţite imediat de SUA. "Asta ne arată cât de nervoşi şi încordaţi sunt oamenii faţă de situaţia din Iran. Atacurile militare nu sunt excluse dacă tensiunile se accentuează, deşi până acolo mai e cale lungă", comentează analistul Michael Davies, de la firma de brokeraj Sucden, din Londra. Relaţiile dintre Iran, al patrulea producător mondial de petrol, şi puterile occidentale sunt deja extrem de tensionate din cauza programului nuclear de la Teheran. După ce Naţiunile Unite au căzut de acord asupra sancţionării Iranului, în ultimele două săptămâni, preţul petrolului a crescut cu 10 procente. Acesta este cel mai înalt nivel pe care îl atinge cotaţia petrolului din septembrie încoace. Situaţia este similară cu criza din vara trecută, când barilul de petrol a atins un nivel record de 78,40 dolari. Atunci, creşterea preţului a fost alimentată de temerile că războiul dintre Israel şi gruparea Hezbollah din Liban s-ar putea agrava.

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea