Tariful notarial ar putea fi negociat, în viitor, între clienţi şi notari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) a propus Ministerului Justiţiei să emită un ordin prin care să aprobe unele „acte şi proceduri notariale pentru care onorariul să se poată stabili liber între notariat şi client”. Propunerea notarilor a fost făcută în urma investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei în legătură cu modalitatea de fixare şi de încasare a onorariilor.

În urma acestei investigaţii şi a solicitării Consiliului Cncurenţei de a remedia situaţia, UNNPR a propus ministrului Justiţiei ca onorariul pentru procedurile notariale să se stabilească lber între notarul public şi solicitant în cazul procedurii autentificării, a succesiunii, a divorţului, a procedurii insolvenţei persoanelor fizice, în cazul actelor de dare de dată certă a înscrisurilor şi pentru consultaţiile juridice.

Negociate vor putea fi şi tarifele pentru contractele de comodat, de închiriere, promisiunile de vânzare-cumpărare, precum şi actele şi procedurile notariale care au ca obiect buuri mobile.

Au fost investigate modificările aduse Codului deontologic al notarilor 

În 2015, UNNPR a adoptat un Cod deontologic, care cuprindea anumite elemente de natură a crea îngrijorări din punct de vedere concurenţial. 

Potrivit Consiliului Concurenţei, acestea se referă la modalitatea de fixare şi de încasare a onorariilor, la atragerea personalului instruit în cadrul birourilor notariale concurente, la introducerea unor restricţii privind publicitatea individuală, inclusiv în ceea ce priveşte informarea consumatorilor cu privire la onorariile practicate, respectiv în ceea ce priveşte popularizarea unor modele de acte şi proceduri notariale, a unor puncte de vedere, soluţii pentru speţe concrete.

Au fost fixate limite minime ale onorariilor notariale

În opinia Consiliului Concurenţei, existenţa acestor practici care au fost interzise prin Hotărârea nr. 9/2015 are efecte benefice asupra onorariilor plătite de clienţi pentru serviciile şi procedurile notariale. Având în vedere că, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 46/C/2011 sunt fixate limite minime ale onorariilor notariale, interzicerea oricăror facilităţi la plata acestora sau a fidelizării clientului ar restricţiona suplimentar concurenţa prin preţ pe piaţa serviciilor notariale.

Evaluarea preliminară a relevat faptul că unele dintre prevederile Codului deontologic care au ridicat suspiciuni privind distorsionarea mediului concurenţial au fost deja abrogate sau modificate pentru a elimina îngrijorările Consiliului Concurenţei. Aceste modificări au fost adoptate prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România cu nr. 10 din data de 21.04.2017.

Chiriţoiu: Până să-i liberalizăm pe notari, apar tendinţe de restricţionare la avocaţi

Spre sfârşitul lunii otombrie a anului trecut, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, declara că, în timp ce Consiliul se străduieşte să liberalizeze piaţa serviciilor notariale, există tendinţe restrictive şi pe piaţa serviciilor de avocatură, care se situează în prezent în topul industriilor cu cea mai puternică presiune concurenţială. 

"Până să-i liberalizăm pe notari, demers la care ne străduim de mult timp, observăm că apar tendinţe de restricţionare şi la avocaţi", a spus Chiriţoiu. Preşedintele Consiliului Concurenţei s-a referit la un proiect de lege, prezentat în premieră de Profit.ro în mai şi adoptat de Camera Deputaţilor, potrivit căruia Uniunea Naţională a Barourilor (UNBR) va introduce tarife minimale pentru onorariile percepute de avocaţi de la clienţi. 

Argumentele iniţiatorilor legii au fost "curmarea concurenţei neloiale din partea unor avocaţi care stabilesc onorarii mici, de dumping", dar şi creşterea veniturilor avocaţilor având drept consecinţă inclusiv sumele pe care aceştia le plătesc la barou.

Concurenţa: Profesiile liberale, în topul presiunilor concurenţiale

Potrivit unui raport al Consiliului privind concurenţa în sectoarele esenţiale ale economiei româneşti, profesiile liberale au înregistrat scoruri care le plasează pe acestea în prima parte a clasamentului din punctul de vedere al presiunii concurenţiale, două dintre acestea fiind chiar în primul sfert, serviciile de arhitectură şi cele avocaţiale, urmate îndeaproape de serviciile auditorilor financiari şi cele ale practicienilor în insolvenţă. 

"Scorurile obţinute se datorează caracteristicilor comune ale profesiilor liberale, precum numărul foarte mare de agenţi de pe piaţă, barierele reduse la intrare, acestea fiind reprezentate doar de anumite certificări specifice fiecărei profesii şi apartenenţa la organizaţia profesională aferentă, care are şi rol de reglementare a fiecărei activităţi liberale în parte. O excepţie notabilă de la scorurile obţinute de profesiile liberale este reprezentată de serviciile notariale, care se află la polul opus, înregistrând a doua cea mai slabă presiune concurenţială dintre toate industriile analizate. Scorul scăzut în cazul serviciilor notariale se datorează, în mare parte, existenţei unor puternice bariere cantitative la intrare, numărul cabinetelor de notari fiind limitat prin reglementările impuse de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România. De asemenea, un alt factor care determină o presiune concurenţială scăzută este reprezentat de cererea pentru astfel de servicii, care este inelastică prin prisma caracterului de strictă necesitate al unora dintre aceste servicii", se menţionează în raportul citat.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert