Tarifele vamale contra iepurașului de Paște: o poveste dulce-amăruie
0În timp ce iepurașii și ouăle de ciocolată umplu rafturile magazinelor, industria dulciurilor se confruntă cu un amestec complex de vânzări dulci și provocări amare.
Cu prețurile la cacao în scădere, dar încă ridicate din punct de vedere istoric, și cu incertitudinea de pe piețele globale generată de tarifele vamale impuse de Trump, clienții ar putea savura anul acesta o ciocolată scumpă, însă care ar putea fi totuși mai ieftină comparativ cu anii următori.
În ciuda creșterii prețurilor, atunci când vine vorba de ciocolată, majoritatea consumatorilor globali (66%) spun că și-au menținut același nivel de consum ca anul trecut, 18% spun că l-au crescut, în timp ce doar 16% spun că au cumpărat mai puțină, potrivit unui raport publicat de compania specializată în cacao Barry Callebaut. Cu vânzări cu amănuntul de peste 130 de miliarde de dolari la nivel mondial în 2024, piața produselor din ciocolată este de așteptat să crească cu o rată compusă agregată de 5,2% în următorii 5 ani până în 2029.
Companii precum Hershey sau Mondelez - proprietarul mărcilor Milka, Toblerone, 7Days și Cadbury, printre altele - au înregistrat în mod tradițional creșteri semnificative ale veniturilor în timpul sezonului pascal. Cu toate acestea, dulceața a fost temperată de creșterea prețurilor la cacao. În ultimii cinci ani, prețurile la cacao aproape s-au triplat, crescând cu 280% din cauza preocupărilor legate de producția din Africa de Vest. Am văzut această creștere a prețurilor la cacao reflectată și în inflația din martie din România. Prețurile la cacao și cafea au crescut cu 7,38% în ultimele 12 luni și cu aproape 3% din februarie 2025. Cu toate acestea, ar putea să urmeze o perioadă mai bună, deoarece prețurile pe contractele futures la cacao au scăzut cu aproape 29% de la începutul anului.
„Producătorii de ciocolată au crescut prețurile, au redus dimensiunile produselor și au explorat ingrediente alternative pentru a-și menține profitabilitatea. Acest lucru a creat o situație interesantă pe piață. Potrivit Organizației Internaționale a Cacaoului (ICO), piețele înregistrează o slăbire a cererii de cacao, care a jucat, de asemenea, un rol în evoluția descendentă a prețurilor observată de la începutul anului. Până la jumătatea lunii aprilie, asociațiile regionale își vor publica datele trimestriale privind cantitățile de cacao măcinată, ceea ce ar putea oferi o imagine mai clară a cererii. Dar, în martie 2025, stocurile de boabe de cacao la ICE Futures Londra au crescut cu 68%, de la 34.070 la 57.390 de tone. La ICE Futures New York, pentru aceeași perioadă, stocurile de boabe de cacao au crescut cu 25%, de la 1.463.836 la 1.833.665 de saci”, punctează analistul eToro Bogdan Maioreanu.
Producția de cacao, afectată de încălzirea globală
Un alt factor interesant este faptul că previziunile de producție ale principalelor țări producătoare sunt susceptibile de a fi mai bune decât sezonul 2023/24. Această previziune nu include Coasta de Fildeș, unde seceta prelungită amenință producția. Potrivit ICO, este probabil ca producția din alte țări să compenseze pierderile medii preconizate ale recoltei din Coasta de Fildeș.
Producția de cacao se confruntă, de asemenea, cu provocări viitoare din cauza încălzirii globale și a schimbărilor în tiparele meteorologice. Africa de Vest, care furnizează aproximativ 70% din producția mondială de cacao, s-a confruntat cu precipitații excesive și cu creșterea temperaturilor. Acestea au creat condiții precare de creștere, ducând la scăderea randamentelor. Având în vedere că temperaturile globale continuă să fluctueze imprevizibil, cultivatorii de cacao s-ar putea confrunta cu dificultăți în a menține producția la un nivel suficient de ridicat pentru a satisface cererea. Pe lângă problemele meteorologice, culturile de cacao din Côte d'Ivoire și Ghana - principalii producători mondiali - sunt afectate de virusul lăstarilor umflați de cacao (CSSV). Această boală reduce semnificativ durata de viață a arborilor de cacao și s-a răspândit rapid pe plantații, limitând și mai mult oferta.
Dar imaginea modului în care vor evolua prețurile la cacao pe termen scurt este încețoșată din cauza politicilor economice actuale ale SUA. În plus față de provocările industriei, SUA a anunțat noi tarife, inclusiv o taxă de 21% la importurile de cacao din Coasta de Fildeș și de 10% din Ghana (aceste cifre vor fi probabil negociate cu administrația SUA). Aceste tarife amenință să crească costurile de producție pentru companiile americane de ciocolată, ceea ce ar putea duce la creșterea prețurilor de consum și la tensionarea lanțurilor de aprovizionare. Coasta de Fildeș a indicat că, drept răspuns, ar putea crește și mai mult prețurile la cacao, ceea ce ar agrava presiunea costurilor atât pentru producătorii de ciocolată, cât și pentru consumatori. Viitorul regulament al UE privind defrișările, care urmează să intre în vigoare în decembrie 2025, va impune, de asemenea, companiilor să se asigure că pentru cacao folosesc surse sustenabile, adăugând un alt nivel de complexitate la gestionarea lanțului de aprovizionare.
În ciuda acestor obstacole, companiile producătoare de ciocolată se adaptează, concentrându-se pe acoperirea riscurilor legate de costuri, inovare și oferte premium care pot absorbi costurile mai mari. Pe măsură ce consumatorii continuă să îmbrățișeze tradițiile de sărbători, industria ciocolatei se confruntă cu un peisaj complex, modelat de creșterea tarifelor vamale și de presiunile economice. Capacitatea de adaptare a actorilor din industrie va fi crucială pentru menținerea echilibrului între oferirea bunătăților prețuite de sărbători și gestionarea realităților economice.