Subvenţii pentru crescătorii de ovine, caprine şi taurine. Când vor fi acordate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că de la 1 noiembrie începe acordarea subvenţiilor pentru crescătorii de ovine şi caprine, iar de la 1 decembrie şi pentru crescătorii de taurine. În prezent, se acordă subvenţii pentru fermierii mici.

„Ministerul Agriculturii dă subvenţiile pe care le ştiţi şi pe care le dăm la timp. Un crescător mi-a dat telefon, întrebându-mă când vor începe subvenţiile pentru crescătorii de ovine şi de caprine şi am spus-o foarte clar, începând cu data de 1 noiembrie. Sigur că nu vor primi toţi în prima zi, în data de 1 noiembrie începem să dăm drumul la subvenţiile pentru crescătorii de ovine şi caprine, urmând ca din data de 1 decembrie să dăm drumul şi la crescătorii de taurine, în aşa fel încât să le asigurăm anul acesta o parte din sumele pe care le putem distribui prin bugetul statului, urmând să facem restul de onorări la plată a subvenţiilor la care au dreptul fermierii români în anul viitor, până la 31 martie”, a declarat Petre Daea, vineri, la Constanţa, potrivit News.ro.

Ministrul a precizat că în prezent se acordă subvenţii pentru fermierii mici.

„Până la această dată, noi am socotit necesar să dăm drumul la subvenţii pentru fermierii mici. Vedeţi pe câmp, situaţia este destul de grea. Datorită secetei terenul este destul de aspru, nu se poate lucra uşor, trebuie să faci mai multe treceri pe unitatea de suprafaţă, faci cheltuieli suplimentare, iată că îţi trebuie bani. Şi atunci este absolut nevoie să intervii şi să susţii aceşti mici producători care de regulă nici nu au dotarea necesară pentru a executa lucrările la timp şi în condiţii bune. (…) Avem plecat din APIA central, pe fluxul de plată, pentru 400 şi ceva de mii de fermieri, mai bine de jumătate de fermierii care au depus cererea unică”, a explicat ministrul.

Petre Daea a avut, vineri, o întâlnire cu crescătorii de ovine, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor din Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta