Subvenţia acordată avicultorilor s-ar putea majora, în acest an, la 1,6 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avicultorii ar putea primi în acest an o subvenţie de 1,6 lei pentru fiecare pui broiler, în creştere faţă de nivelul de 1,4 lei de anul trecut, iar crescătorii care vor să evalueze

Avicultorii ar putea primi în acest an o subvenţie de 1,6 lei pentru fiecare pui broiler, în creştere faţă de nivelul de 1,4 lei de anul trecut, iar crescătorii care vor să evalueze performanţa ovinelor şi a caprinelor vor fi sprijiniţi cu 0,5 lei, 0,8 lei sau 1 leu pe cap de animal. Valorea totală a sprijinul destinat crescătorilor de pui boiler va fi de 114,7 milioane lei în acest an, iar pentru subvenţionarea activităţii de evaluare a performanţelor animalelor, sumă va depăşi 600.000 lei, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, elaborat de Ministerul Agriculturii. Documentul prevede alocarea unei sume de 300 milioane lei, în acest an, pentru diverse activităţi zootehnice, şi a fost deja avizat de ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi de ministrul justiţiei, Monica Macovei. Subvenţiile vor fi acordate pentru două tipuri de activităţi, respectiv de ameliorare a populaţiei de animale şi de îmbunătăţire a produselor alimentare de origine animală. Pentru activităţi care vizează ameliorarea populaţiei de animale, crescătorii vor putea primi subvenţii cuprinse între 0,80 lei şi 1.000 lei pe cap de animal, în funcţie de tipul de activitate.

Subvenţia de 0,3 lei pe litru de lapte, conform cu normele europene, acordată în 2006, va fi menţinută şi în 2007, iar pentru scrofiţele din fermele comerciale, la prima fătare, vor fi acordate plăţi 150 lei pe cap de animal.

Sectorului apicol îi vor fi alocate fonduri de 12 milioane lei, destinate subvenţiilor pentru familiile de albine - 20 lei pentru fiecare familie, achiziţionarea de medicamente - 5 lei pe familie şi repopularea în stupi - 15 lei pe matcă de albine.

Mai multe pentru tine:
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent