Sub 5% din numărul locuinţelor din mediul rural sunt conectate la sistemele de canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În mediul urban s-au înregistrat 8,9 milioane locuitori cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 82,9% din populaţia urbană a României

Numărul românilor care au locuinţe conectate la sistemele de canalizare a scăzut anul trecut la 9,3 milioane de locuitori, faţă de 9,4 milioane în 2012, reprezentând aproape 47% din totalul populaţiei, în mediul rural gradul de conectare fiind de sub 5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Gradul de conectare publicat de Institutul Naţional de Statistică este mai mare decât în 2012, când s-a calculat un nivel de 44,2%, dar acest indicator nu este relevant, întrucât a fost schimbată baza de raportare, numărul de locuitori fiind în scădere după recensământul din 2011. În 2011 şi 2012 numărul de locuitori conectaţi şi ponderea acestora în total populaţie a fost în creştere.

În mediul urban s-au înregistrat 8,9 milioane locuitori cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 82,9% din populaţia urbană a României, iar în mediul rural un număr de 427.635 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 4,7% din populaţia rurală a României. Cu toate acestea, lungimea reţelei de canalizare a crescut anul trecut cu 1.800 de kilometri, în principal prin extinderea reţelei din mediul rural cu 1.300 de km, la 6.409 km.

În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare, în anul 2013, a fost de 8,88 milioane de persoane, reprezentând 44,5% din populaţia ţării.

La sfârşitul anului trecut, lungimea totală a conductelor de distribuţie a gazelor naturale era de 37.311 km, din care 21.319 km în municipii şi oraşe. Comparativ cu 2012, lungimea conductelor de distribuţie a gazelor naturale s-a extins cu 539,4 km, din care în municipii şi oraşe cu 274,8 km.

În cursul anului 2013, s-au distribuit gaze naturale în 901 localităţi, din care 244 în municipii şi oraşe. Volumul gazelor naturale distribuite a fost de 8.632 milioane metri cubi, cu 754 milioane mc mai puţin faţă de anul precedent. Din totalul volumului gazelor naturale distribuite anul trecut, 2.789 milioane mc au fost destinate consumului casnic, reprezentând 32,3% faţă de volumul total al gazelor naturale distribuite.

Energia termică distribuită în anul 2013, pe teritoriul României a fost de 10,7 milioane Gcal, (cu 259.252 Gcal mai puţin faţă de anul 2012), din care pentru populaţie 8,5 milioane Gcal, (cu 722.787 Gcal mai puţin faţă de anul 2012). Aceasta a fost distribuită în 99 localităţi din România din care, în 86 municipii şi oraşe. Faţă de anul 2012, nu s-a mai distribuit energie termică în Eforie, Măcin, Reghin şi Alba Iulia.

În aria municipiilor şi oraşelor, suprafaţa spaţiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor şi amenajărilor sportive era la sfârşitul anului 2013, de 23719 ha. La sfârşitul anului 2013, suprafaţa intravilană înregistra 449.826 ha, cu 5.725 ha mai mult faţă de anul 2012.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”