Ştirile pierd audienţă, iar sportul câştigă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalele televiziuni de ştiri au pierdut cei mai mulţi telespectatori în luna mai, comparativ cu aprilie, iar canalele de sport au ieşit în câştig în acelaşi interval de timp. Realitatea TV, Antena 3 şi Acasă TV au scăzut cel mai mult în audienţă, pe toată ziua, în mai 2009, comparativ cu luna precedentă.

Cu 304.000 de telespectatori în medie pe minut, ProTV rămâne lider, deşi a înregistrat un declin de audienţă de 2,9%. Pe poziţia secundă s-a clasat principalul competitor, Antena 1 (259.000 de telespectatori, scădere de 1,5%), iar pe locul al treilea a rămas Acasă TV (122.000, -10,3%).

Pe poziţia a patra s-a situat

Kanal D (109.000, +0,9%). Prima TV (101.000, -4,7%) şi Realitatea TV (101.000, -19,8%) au înregistrat aceeaşi medie de privitori. Principalul post public de televiziune, TVR 1, a înregistrat un plus de 8,9% şi a urcat două poziţii, până pe locul şase, cu o medie de 98.000 de telespectatori.

În luna mai, cel mai mult au crescut Sport.ro (+14,3%), TVR 1 (+8,9%) şi GSP TV (+5,9%). Sporuri de audienţă a mai înregistrat doar Kanal D (+0,9%), în timp ce Telesport a stagnat. În rest, scăderi pe linie.

În prime-time, sportul a dominat

Dacă pe toată ziua televiziunile de sport au înregistrat creşteri moderate, în prime-time (n.r. - intervalul orar 19.00-23.00) Sport.ro şi GSP TV au raportat plusuri semnificative. Sport.ro a avut cel mai mare spor de audienţă dintre toate posturile, cu 28%, şi a înregistrat o medie de 74.000 de telespectatori în luna mai, faţă de 60.000 de privitori câţi contabiliza în luna aprilie.

Principalul concurent, GSP TV, care deţine drepturile TV pe Liga I la fotbal, a înregistrat un plus de 21,7%. Televiziunea de sport din trustul Intact a crescut la o medie de 101.000 de telespectatori pe minut în luna mai, faţă de 83.000 de privitori cât înregistra cu o lună înainte.

Trendul ascendent ar putea să se oprească pentru televiziunile de sport în următoarele două luni deoarece actualul sezon din Liga I, principalul motor de audienţă, se încheie mâine.

TVR 1 este în creştere

Dacă în clasamentul audienţelor pe toată ziua ProTV şi Antena 1 sunt despărţite de 45.000 de telespectatori, cele două posturi sunt mult mai apropiate în prime-time. ProTV este lider, cu o medie de 653.000 de telespectatori (-9,2% faţă de aprilie), dar Antena 1 ţine aproape după ce a înregistrat o medie de 646.000 de privitori (-2,6%).

Următoarele clasate sunt Acasă TV (407.000, -9,4%), Prima TV (277.000, -5,5%) şi Kanal D (241.000, +0,4%). TVR 1 se află printre „premianţii“ din prime-time, după ce a crescut cu 3,8%. Televiziunea publică a urcat de la 210.000 la 218.000 de telespectatori, în medie, pe minut şi se clasează a şasea în top.

O uşoară creştere în prime-time, de la 132.000 la 135.000 de telespectatori, a înregistrat şi Naţional TV (+2,3%). Toate celelalte posturi au raportat scăderi şi, conform obişnuinţei de consum TV pe timpul verii, trendul va continua.

Ştirile au pierdut cel mai mult seara

Principalele posturi de ştiri, Realitatea TV şi Antena3, au pierdut cei mai mulţi privitori în prime-time. Realitatea TV a avut o medie de 136.000 de telespectatori în mai, după ce în aprilie a avut 189.000 de privitori (-28%), iar Antena 3 a raportat o medie de 123.000 de telespectatori în mai, faţă de 154.000 de privitori (-20,1%).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €