Statul susţine investiţiile în energia verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Mediului va sprijini investiţiile în energii regenerabile prin microhidrocentrale după ce va face o analiză de impact asupra mediului, a declarat Emil Moţ, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Pădurilor, în cadrul unei dezbateri pe tema importanţei şi impactului energetic al investiţiilor în microhidrocentrale, organizate de „Forbes România“, revistă editată de Adevărul Holding.

„Momentan nu avem un buget alocat pentru a sprijini investiţiile în energii regenerabile prin microhidrocentrale, dar vom direcţiona nişte bani după ce vom face o analiză de impact asupra mediului", a explicat Emil Moţ. El a mai spus că în România există foarte multe bazine hidrografice care au un mare potenţial pentru microhidrocentrale, dar trebuie analizate mai multe aspecte precum debitul râului sau viabilitatea investiţiei.

„După ce vom face o analiză vom vedea cum vom aloca bani pentru acest sector. Vom stabili o strategie", a completat secretarul de stat.
În momentul de faţă există până într-o sută de microhidrocentrale funcţionale în România, potrivit unor statistici prezentate de Vlad Pîrâianu, asistent universitar la Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii Politehnica. ;

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele