Statul se îndreaptă în pas alert către sapa de lemn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce împrumuturile publice ating cote-record, investiţiile scad. Pentru a susţine bugetul, împrumuturile trebuie folosite la investiţii, astfel încât banii să poată fi cel puţin rambursaţi. Statul român acţionează exact pe dos.

Pentru ca statul să ajungă la sapă de lemn, Guvernul acţionează pe două căi: pe de-o parte se împrumută masiv, direcţionând însă banii către consum, iar pe cealaltă parte reduce investiţiile - unica sursă de creştere a fondurilor disponibile. Datele execuţiei bugetare pe primele nouă luni din acest an, coroborate cu realizările din aceeaşi perioadă a anilor trecuţi, arată că Guvernul a alocat pentru investiţii tot mai puţini bani, în timp ce cheltuielile cu dobânzile au crescut exploziv.

VIDEO "România merită închiriată pe 50 de ani nemţilor. Nu vrem să murim de foame din cauza parlamentarilor", strigă sindicaliştii din Timiş

Nu mai ieşim din colimatorul datoriilor

Concret, dacă în primele nouă luni din 2009 cheltuielile cu investiţiile publice însumau 23 de miliarde de lei (aproximativ 5,5 miliarde de euro), în aceeaşi perioadă din 2010 acestea au scăzut la 19,6 miliarde de lei (4,6 miliarde de euro). Cheltuielile cu dobânzile, însă, au crescut de la 4,2 miliarde de lei în 2009 la 5,1 miliarde de lei în 2010, şi adevăratele scadenţe încă nu au venit. În acest ritm, este evident că bugetul public se îndreaptă către proverbiala sapă de lemn.

Împrumuturile statului, umflate masiv în ultimii doi ani, ne-au adus în situaţia în care trebuie să contractăm credite noi pentru a le rambursa pe cele vechi. „Suntem demult intraţi în acest colimator al datoriilor şi nu cred că vom mai ieşi. Numai anul viitor scadenţele se vor ridica la aproape 20 de miliarde de euro, din care 13 miliarde reprezintă serviciul ratelor plus dobânzi, iar restul - necesarul de acoperire a deficitului bugetar. O astfel de datorie nu va putea fi plătită fără noi împrumuturi", ne-a declarat analistul economic Ilie Şerbănescu.

Deficit sub ţinta FMI

Bugetul general consolidat a avut la nouă luni un deficit de 23,3 miliarde de lei, sub ţinta convenită cu FMI, de 28,2 miliarde de lei, anunţat ieri Ministerul Finanţelor. Veniturile au crescut din TVA şi accize şi au scăzul la capitolele impozit pe profit şi contribuţii de asigurări sociale. Ministerul remarcă menţinerea unor decalaje importante la impozitul pe profit (-2,9%), precum şi la contribuţii de asigurări sociale (-5,1%).

Legea bugetului de stat este încălcată sistematic

În fiecare an, prin Legea bugetului de stat se stabileşte ponderea în Produsul Intern Brut (PIB) a cheltuielilor cu investiţiile din bugetul general consolidat. Pentru 2010, această pondere trebuie să fie de 6,4% din PIB, respectiv 35,7 miliarde de lei. E greu de crezut că până la finele anului Guvernul va reuşi să investească până la acest nivel, având în vedere că la nouă luni ponderea abia a ajuns la 3,8% din PIB. De altfel, în fiecare an legea bugetului a fost astfel încălcată, banii investiţi în realitate fiind mai puţini decât cei prognozaţi.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO