Statele UE propun introducerea „unui interval dinamic de preţuri” pentru gaze

0
Publicat:

Un grup de state membre UE, inclusiv Polonia, Italia şi Grecia, a elaborat o propunere adresată Uniunii Europene privind introducerea ,,unui interval dinamic de preţuri" pentru gaze, într-o încercare de a reduce preţul ridicat al energiei şi inflaţia, transmite Reuters.

Liderii statelor membre UE se vor reuni vineri la Praga, Foto: Shutterstock

,,Intervalul se va aplica tuturor tranzacţiilor angro, nu va fi limitat la importul din jurisdicţii specifice şi nu va fi limitat la folosirea specifică a gazelor naturale", se arată în propunerea consultată de Reuters, informează Agerpres.

Vineri, liderii statelor membre UE vor discuta o potenţială plafonare a preţului la gazele naturale, la reuniunea de la Praga.

Luna trecută, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, anunţa că executivul comunitar va căuta să negocieze ,,un interval de preţuri" cu furnizorii de încredere de gaze naturale.

,,Vom stabili asta şi vom încerca să negociem un interval de preţuri, nu un plafon fix, care să ne permită să reducem costurile pentru consumatorii noştri", a declarat oficialul.

Potrivit datelor transmise de Reuters la începutul acestei săptămâni, liderii statelor membre ale Uniunii Europene ar urma să ceară Bruxelles-ului să propună plafonarea preţurilor la gazele naturale, când se vor întâlni vineri, 7 octombrie.

Ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi-a exprimat speranţa, luni, că premierul ţării, Pedro Sanchez, îl va putea convinge pe omologul său german să renunţe la opoziţia faţă de propusa plafonare a preţurilor la gaze naturale.

La întâlnirea din 30 septembrie, statele membre ale Uniunii Europene au convenit impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei, posibil o plafonare a preţului la gazele naturale la nivelul blocului comunitar.

Între statele UE există divergenţe asupra posibilităţii ca plafonarea preţului gazului să contribuie la eforturile de reducere a dependenţei de gazul rusesc, după ce Moscova a redus livrările către ţările UE.

Franţa, Italia, Spania, Polonia şi încă 11 ţări membre i-au cerut marţea trecută Comisiei Europene să propună o plafonare a preţului asupra tuturor tranzacţiilor cu gaz, în special pentru a ţine în frâu inflaţia.

Germania, Ţările de Jos şi Danemarca se află printre statele care se opun unei asemenea plafonări.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată