SpaceX l-ar putea face pe Elon Musk primul trilionar din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Proprietarul Tesla, Elon Musk, aflat deja pe primul loc în topul celor mai bogaţi oameni ai lumii, ar putea deveni şi primul om cu o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari, datorită companiei sale de explorare spaţială SpaceX, transmite The Guardian.

Conform sursei citate, averea lui Musk este estimată, în prezent, la 241 miliarde de dolari.

În acest context, analiştii de la Morgan Stanley prognozează că Musk, care şi-a câştigat cea mai mare parte a averii de la compania de maşini electrice Tesla, ar putea câştiga mult mai mulţi bani din afacerea sa de explorare spaţială SpaceX.

Compania fondată în 2002 a „eliminat toate preconcepţiile cu privire la dezvoltarea rachetelor şi lansatoarelor”, spune un analist Morgan Stanley. Acesta precizează: „SpaceX ar putea deveni cea mai valoroasă companie din lume. În orice industrie”.

Analistul explică faptul că rachetele Starship reutilizabile, dezvoltate de SpaceX, care pot transporta oameni şi mărfuri pe Lună sau pe Marte, au potenţialul de a revoluţiona aşteptările investitorilor din industria spaţială. 

„Aşa cum spunea un client, a vorbi despre Starship este ca şi cum ai vorbi despre Internet, înainte de Google”, menţioneazăsursa citată.

Astfel, compania de explorare spaţială s-ar putea apropia în viitorul apropiat de valoarea de 170 miliarde de dolari, spune The Guardian. O valoare care ar putea creşte în anii următori, pe măsură ce compania dezvoltă o potenţială linie de produse, cum ar fi infrastructura spaţială, observarea Pământului sau explorarea spaţiului.

La începutul lunii, SpaceX a fost evaluată la 100 de miliarde de dolari, devenind a doua cea mai mare companie privată din lume, după ByteDance. Elon Musk l-a întrecut deja pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”