Sindicaliştii din CNAIR reclamă starea dezastruoasă a clădirilor companiei. În ce condiţii sunt nevoiţi să muncească şi ce măsuri propun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte angajaţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), solicită realizarea de investiţii în clădirile în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii din ţară, întrucât o parte dintre acestea sunt vizibil degradate şi deteriorate, fără apă potabilă şi canalizare.

Conform sursei citate, compania are la nivel naţional şapte Direcţii Regionale de Drumuri si Poduri cu subunităţi în fiecare judeţ, iar multe dintre clădirile în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii din teritoriu, sunt degradate, nefiind reparate de zeci de ani, transmite News.ro.  

La multe clădiri, geamurile stau să cadă, uşile nu se închid, sobele de teracotă sunt vechi, fiind „un real pericol de accidente si de producerea unor evenimente nedorite”.  

„Unele locaţii nu îndeplinesc criteriile minime de funcţionare din punct de vedere al legislaţiei privind condiţiile de muncă, a securităţii şi sănătăţii în muncă. (...) Astfel, în lipsa investiţiilor, multe clădiri prezintă pereţi fisuraţi, fundaţii deteriorate, ţigle lipsă de pe acoperiş, instalaţii electrice vechi, deteriorate, cu multe improvizaţii. Din cauza degradării continue a acestor clădiri se pune în pericol viaţa şi siguranţa lucrătorilor (prin infiltrarea apei în pereţi se pot produce scurtcircuite sau chiar incendii).  În unele clădiri, canalizarea s-a infiltrat în fundaţia districtelor, instalaţiile electrice, panourile de siguranţă sunt foarte vechi, fiind un pericol inclusiv de electrocutare”, scriu sindicaliştii. 

Aceştia reclamă, de asemenea, că se află, în unele zone, în imposibilitatea de a respecta măsurile sanitare în contextul pandemiei de COVID-19. 

„Cu toate că pe timp de pandemie măsurile igienico-sanitare sunt extrem de importante pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor, în unele clădiri/districte/cantoane lipseşte apa menajeră şi potabilă, canalizarea, nu există toalete (sau dacă există nu mai sunt funcţionale, fiind un focar de infecţie).

Chiar dacă sindicatul urmăreşte ca salariaţii să primească, potrivit Contractului Colectiv de Muncă, materialele igienico-sanitare, nu există condiţii minime ca aceştia sa le poată folosi deoarece  există grupuri sanitare fără apă curentă (conductele au fost colmatate sau distruse, nu s-au mai branşat la reţelele de apă care se află în imediata apropiere a districtelor şi lipseşte canalizarea). Salariaţii au ajuns în situaţia să improvizeze şi îşi procură apă din diferite surse, de pe marginea drumului, în butoaie sau canistre, pe care adaptează cu robinet, pentru igiena mâinilor”, mai relatează reprezentanţii angajaţilor. 

La Ploieşti, sediul regionalei CNAIR este amplasat chiar în zona centrală a municipiului. Clădirea, considerată monument istoric, este creaţia vestitului arhitect Toma Socolescu, unul dintre cele mai importante nume ale arhitecturii româneşti de la începutul secolului trecut. 

Strălucirea de altădată a imobilului a pălit, iar faţadele stau să cadă, din cauza lipsei renovărilor, doar o placă amplasată pe faţadă amintind cine este proiectantul clădirii. 

Tot la Ploieşti, un ornament metalic care marca trecerea în anul 2001 a fost uitat pe sediul regionalei de drumuri, nefiind dat jos de două decenii. 

În aceste condiţii, sindicatul drumarilor cere realizarea de investiţii în clădirile din ţară, ei propunând alocarea de fonduri pentru refacerea instalaţiilor sanitare, de achiziţionarea de vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte şi de îmbunătăţirea condiţiilor în oficiile de servire a mesei. 

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete