SIF-urile nu se grăbesc cu plasamentele în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

de faţă, niciuna dintre cele cinci SIF-uri nu s-a aventurat cu plasamente pe pieţele externe.Administratorul portofoliului SIF 4 Muntenia, SAI Muntenia Invest, a elaborat un plan de acţiune pentru

de faţă, niciuna dintre cele cinci SIF-uri nu s-a aventurat cu plasamente pe pieţele externe.
Administratorul portofoliului SIF 4 Muntenia, SAI Muntenia Invest, a elaborat un plan de acţiune pentru abordarea pieţelor externe, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. "Elaborăm studii, analize, privind posibile investiţii pe aceste pieţe, preocupare deja consemnată în programul strategic al SIF Muntenia", spune Pavel Petre Szel, preşedintele director general al SAI Muntenia Invest. şi reprezentanţii SIF 2 Moldova tatonează bursele externe, aflându-se deja în negocieri cu investitori străini pentru schimbul unor pachete de acţiuni. "Încercăm să găsim modalităţi de efectuare de schimburi de acţiuni, însă nu am finalizat acest proces, nefiind o prioritate nici pentru noi, nici pentru partenerii noştri", ne-a declarat Radu Constantin Albu, purtător de cuvânt al SIF Moldova. Cei de la SIF Oltenia se află, de asemenea, în stadiul discuţiilor "timide": "Întâlniri şi discuţii de afaceri cu investitori străini au fost mai multe, însă niciuna nu s-a concretizat până în momentul de faţă", spune Tudor Ciurezu, vicepreşedintele SIF 5 Oltenia. Analizele incipiente efectuate de către reprezentanţii SIF 5 s-au orientat, cu precădere, către pieţele din Europa Occidentală. Ciurezu a precizat însă că pentru conturarea unei stratgii mai este nevoie de o perioadă de gândire: "Aşteptăm finalizarea modificărilor la Legea 31/1990, pentru că se prevăd schimbări importante la nivelul conducerii administrative şi executive, o nouă putere în ceea ce priveşte acţionariatul minoritar în Adunările Generale ale Acţionarilor".

Piaţa internă - mai sigură
Se pare că şi randamentul superior obţinut pe piaţa internă îi determină pe managerii SIF-urilor să nu considere, încă, prioritare plasamentele în străinătate.
"În condiţiile unei economii în tranziţie şi având la bază o analiză solidă, plasamentele efectuate pe piaţa internă au avut, în această perioadă, un potenţial mult mai mare de creştere şi riscuri mult mai mici comparativ cu plasamentele în străinătate", susţine vicepreşedintele SIF Oltenia. De aceeaşi părere este şi reprezentantul SIF Moldova: "Până în prezent, randamentul BVB a fost superior randamentelor burselor externe, ceea ce ne-a determinat să ne orientăm momentan doar către piaţa românească", ne-a explicat Radu Constantin Albu. şi SIF Muntenia rămâne în expectativă în faţa volatilităţii ridicate de pe bursele externe: "Nu dorim diversificare cu orice preţ, numai pentru a putea spune că SIF Muntenia este activ pe pieţele internaţionale. În 2006, volatilitatea pieţelor internaţionale de capital a fost destul de ridicată. Putem să menţionăm aici evenimentele neplăcute de pe pieţele europene şi în curs de dezvoltare din luna iunie a acestui an, care au afectat şi bursa românească", subliniază Petre Szel.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG