Shhaideh le dă primarilor împrumuturi din banii obţinuţi din privatizări, pentru a cofinanţa proiectele europene. Băncile nu au fost interesate să dea credite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, vrea să dea primarilor împrumuturi cu dobândă din veniturile din privatizări pentru a rezolva problema cofinanţării proiectelor europene, pentru care Trezoreria nu mai are fonduri. Deşi Ministerul Finanţelor venise cu soluţia creditelor de la bănci, instituţiile financiare nu s-au arătat interesate.

Propunerea vine după ce săptămâna trecută ministrul Dezvoltării a anunţat că a fost atins plafonul maxim al împrumuturilor pentru prefinanţare şi cofinanţare, astfel că Trezoreria nu mai are bani pentru proiectele din fonduri europene.

Astfel, proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile, implementate de către autorităţile administraţiei publice locale, înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale pentru a asigura cota de 2% cofinanţare proprie sau pentru a asigura cheltuielile neeligibile, potrivit justificării ministerului.

Ce propune ministerul                                               

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul ministerului, scos în dezbatere publică, administraţiile locale pot solicita în cursul anului 2017contractarea de împrumuturi de la Trezorerie, din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.

Limita împrumuturilor este de 500.000 de lei, iar acestea vor asigura prefinanţarea sau cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007-2013 şi perioada 2014-2020, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor.

Autorităţile vor putea depune documentele pentru a contracta aceste împruturi până la 31 octombrie. O condiţie esenţială este că nu va exista o limită de îndatorare.

Condiţiile împrumuturilor:

- dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare acordării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale şi care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului;  

- perioadă de rambursare: până la 20 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral;

- termenul-limită de depunere la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice a documentelor prevăzute la alin. (11) pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale: 31 octombrie 2017;

- limita de îndatorare: exceptat.

De asemenea, autorităţile locale vor putea lua împrumuturi din trezorerie şi pentru plata corecţiilor financiare aplicate din cauza unor erori în proiectele europene derulate. Dobânzile rămân neschimbate, însă cu încadrarea în limita de îndatorare de 70% din veniturile anuale ale autorităţilor respective.

Cu aceeasi dobândă şi cu limită de îndatorare de 70%  vor putea lua împrumuturi şi pentru asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din programele naţionale, însă pe o perioadă de numai 10 ani.

Băncile nu sunt interesate

Luni, Guvernul găsise o soluţie pentru lipsa fondurilor de cofinanţare: a trimis autorităţile locale să se împrumute la bănci, deoarece beneficiază de dobânzi mai bune decât Trezoreria, eliminând limita de îndatorare.

Ministerul de Finanţe a trimis luni o precizare prin care identifică posibilităţile pe care le au autorităţile publice locale pentru a prefinanţa sau cofinanţa proiectele europene. Finanţele spuneau că cea mai bună soluţie este ca primăriile să se împrumute cu dobânzi mai bune decât cele ale Trezoreriei de la bănci comerciale sau de la alte instituţii de credit.

De cealaltă parte, ministerul Dezvoltării spune că băncile nu au fost interesate să dea împrumuturi. „Deşi multe dintre unităţile administrativ-teritoriale au lansat proceduri de achiziţie publică, băncile nu s-au arătat interesate în acordarea de împrumuturi”, arată ministerul în Nota de fundamentare.

Anul trecut, Guvernul Cioloş a rezolvat situaţia cofinanţării prin adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care a alocat, din venituri din privatizare, 400 de milioane de lei pentru finalizarea proiectelor finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi Programul Operaţional sectorial Mediu 2007-2013.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu