Senatul aruncă la gunoi încercarea PNL de a repara Ordonanţa 114

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a respins, luni, prima ordonanţă dată de Guvernul Orban în acest an, pentru a repara prevederile controversatei Ordonanţe 114.

Pentru respingerea ordonanţei au votat 69 de senatori, în timp ce doar 42 au votat pentru aprobare, iar trei senatori s-au abţinut. Săptămâna trecută şi comisia de buget, finanţe şi bănci şi comisia economică din Senat au dat un raport comun de respingere a OUG 1/2020. Camerei Deputaţilor este, însă, for decizional.

Prevederile OUG 1/2020 au intrat deja în vigoare, după ce ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial, în ianuarie. Prin acest act normativ s-au eliminat o serie de prevederi cheie introduse de Ordonanţa 114, în ajunul Crăciunului din 2018.

Una dintre măsurile pe care le-a eliminat OUG 1/2020 este taxa pe activele bancare. Totodată, au fost eliminate prevederile referitoare la Pilonul II de pensii, prin care administratorii de fonduri de pensii private erau obligaţi să îşi majoreze capitalul social. De asemenea, a fost eliminată şi posibilitatea încetării contribuţiei la Pilonul II de pensii, pentru ca banii să meargă integral la sistemul public de pensii. Mai mult, au fost eliminate suprataxa de 2% impusă companiilor din energie şi a fost introdus un calendar de liberalizare a preţurilor la energie electrică şi gaze, pentru a se renunţa treptat la preţurile plafonate prin OUG 114. Ordonanţa a desfiinţat şi Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

În plus, au fost adoptate o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, respectiv: plafonarea indemnizaţiilor demnitarilor la nivelul din decembrie 2019, amânarea prevederilor din Codul Administrativ pentru acordarea de pensii speciale primarilor, îngheţarea unor indemnizaţii, precum cea de hrană.

Cîţu: PSD vrea să resusciteze OUG 114                                                                                        

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, vineri, că PSD ar vrea să resusciteze OUG 114/2018, ordonanţa care a „destabilizat economia României”, iar anticipatele reprezintă, în acest context, o soluţie pentru a schimba majoritatea parlamentară.

Cîţu a atras atenţia că PSD vrea să respingă OUG 1/2020 în Parlament, ordonanţă care completează şi modifică măsurile aduse de OUG 114.

„Trebuie să-i oprim! PSD vrea să respingă OUG1/2020 în Parlament! De ce? Simplu. Prin această ordonanţă le-am îngheţat salariile şi sunt DISPERAŢI. Nu-i interesează stabilitea economică a României, este vorba doar despre buzunarul lor! Vor salarii mai mari cu orice preţ. Credeţi că le merită?”, a scris Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

El a atras atenţia că resuscitarea OUG 114 ar avea efecte negative majore asupra economiei. Totodată, el consideră că alegerile anticipate ar reprezenta o soluţie în acest caz pentru că ar schimba majoritatea parlamentară.

„Al doilea motiv est OUG114/2018. Vor să resusciteze ordonanţa care a DESTABILIZAT economia României în 2019. Ordonanţă care a alungat investitorii, a distrus sectoare întregi din economie, a amânat vânzarea licenţelor 5G etc. Trebuie să ajungem la anticipate pentru a schimba majoritatea parlamentară. Altfel, în câteva luni aceasta grupare toxică numitî PSD va distruge România. Tot ce vor ei este să mai dea câteva tunuri pe ultima sută de metri şi să-şi umple buzunarele. Daca aşteptăm până în decembrie cu acest Parlament vom avea nevoie de decenii să reparăm ce vor distruge ei. Trebuie să-i oprim!”, a scris ministrul.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete