Şeful Oracle, Sorin Mândruţescu, revine la conducerea AmCham

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Oracle România, Sorin Mândruţescu, revine la conducerea Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), una dintre cele mai importante organizaţii de investitori străini.

Această funcţie a fost deţinută în ultimul an de fostul consilier prezidenţial Alexandra Gătej.

La rândul său, Mândruţescu a mai condus AmCham, din funcţia de preşedinte, în anul 2010.

AmCham România a ales noul consiliu director pentru perioada martie 2012-martie 2013, după voturile exprimate de reprezentanţii celor peste 300 de companii membre.

Din conducerea organizaţiei mai fac parte, printre alţii, Bogdan Balaci, country general manager IBM (vicepreşedinte), Cristian Colţeanu, regional executive for Romania, Bulgaria and Moldova, General Electric (vicepreşedinte) şi Tibor Pandi, president Citibank (trezorier).

"Priorităţile AmCham România pentru 2012-2013 vizează consolidarea unui mediu de afaceri transparent, predictibil şi stabil, a unui cadru fiscal favorabil dezvoltării economice şi atragerii de noi investiţii, modernizarea administraţiei şi legislaţiei fiscale, susţinerea pieţelor de capital, dar şi implementarea unei legi a Sănătăţii care să vină în sprijinul procesului de reformă aflat în desfăşurare", a declarat Mîndruţescu.

AmCham România reprezintă peste 316 membri - companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi aproximativ 250.000 de locuri de muncă create.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea