Şeful BNR spune că unele bănci au scăzut prea mult dobânzile la depozite, iar la credite mai este loc de tăiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful băncii cenreale spune că mai este loc pentru ca băncile să reducă dobânzile la credite FOTO Adevărul

Unele bănci au redus prea mult dobânzile la depozite, în condiţiile unui exces de lichiditate, în timp ce altele şi-au păstrat nivelul în jur de 2%, a afirmat vineri Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), care a apreciat că pe segmentul creditării mai este loc pentru reducerea costurilor.

„La depozite, unele bănci au coborât ceva mai mult decât trebuie, dar au şi ele exces de lichiditate, ar trebui să fie prudente. Nu trebuie să vadă excesul de lichiditate din prezent ca fiind de durată, pe măsură ce creşte creditul în lei, ea va fi absorbită“, a declarat vineri Isărescu, potrivit Mediafax.

El a arătat că alte bănci au fost mai prudente şi au păstrat dobânzile la plasamentele atrase la circa 2%, apreciind faptul că acestea au o viziune pe termen mai lung. „Băncile ar trebui să aibă o viziune, însă ele îşi fac calculul ca unităţi independente, în acest interval mai îngust îşi vor face socotelile“, a mai spus Isărescu.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis în şedinţa de politică monetară de miercuri să reducă dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 2% la 1,75% pe an, un nou minim istoric, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei cu 2 puncte, de la 10% la 8%. 

În ceea ce priveşte dobânzile la credite, guvernatorul apreciază că nivelul se mai poate reduce, în condiţiile în care pot scădea şi marjele întrucât indicatorul ROBOR este mult mai stabil.

„La credite cred că mai este câmp de reducere de dobândă. Băncile au reclamat, pe bună dreptate, că şi-au păstrat şi ele o marjă datorită faptului că indicatorul de referinţă ROBOR la trei luni avea variaţii mai mari. Acum ele vor citi, sper corect, faptul că acest indicator, fiind mult mai stabil, nu vor mai avea această motivaţie. Bineînţeles că îşi vor face politica de dobânzi, dar vor avea un confort mai mare şi la nivel de operaţiuni de creditare şi la nivel de operaţiuni trezorerie“, a menţionat Isărescu.

El apreciază că reacţia băncilor va fi pozitivă în urma deciziilor de politică monetară, considerând că era riscantă amânarea deciziei.

„Per total, cu depăşirea micilor orgolii, că le-am făcut o surpriză, nu cred totuşi că a fost o surpriză negativă. Aţi văzut prognoza de preţ. Era imposibil să nu reacţionăm la acea prognoză. Era şi riscant să amânăm decizia. Eu cred că reacţia băncilor va fi una pozitivă“, a conchis guvernatorul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!