Şefa ANAF: Fiscul va fi în stradă. Vom face 150.000 de controale pentru a depista veniturile nedeclarate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirela C[lug[reanu FOTO Mediafax

ANAF va declanşa până la finalul anului circa 150.000 de controale vizând evaziunea fiscală şi munca nedeclarată, „la negru", în cadrul campaniei anunţate săptămâna trecută de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat pentru Profit.ro noul preşedinte ANAF, Mirela Călugăreanu.

Numărul de controale este extrem de mare, iar efectivele de angajaţi ANAF care vor fi implicaţi în aceste verificări, ce vor fi derulate şi în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, vor fi semnificative, scrie profit.ro

Campania de controale ANAF a început deja, verificările fiind de scurtă durată, 1-3 zile, cu un puternic accent pe prevenţie.

„Va fi Fiscul în stradă. Începem acţiunile de combatere, iar aceste verificări vizează un număr semnificativ de contribuabili. Vom controla şi evaziunea, dar şi munca nedeclarată, împreună cu cei de la ITM. Vom merge pe verificări punctuale, de 1-3 zile, nu de durată. Facem analiză de risc, verificări inopinate şi prevenţie, în vederea corectării declaraţiilor. În 1-3 zile vedem ce a greşit şi poate veni să îşi corecteze declaraţia şi să plătească. Vom face 150.000 de verificări până la finalul anului", a declarat preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!