Se va "bate in cuie" lista celor 200 de angajati ai fostei APAPS care vor ramane fara slujbe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel care a pus umarul la "reusita" privatizarii "Republica", vicepresedintele Popa Stan, va avea de ales intre retrogradare si disponibilizare

"Suspansul" care domina in randul celor mai bine de 400 de salariati ai fostei Autoritati pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului cu privire la lista de concedieri va lua sfarsit in aceasta saptamana. Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, a precizat ca in sedinta de guvern din aceasta saptamana va fi aprobat si actul normativ de organizare si functionare a AVAS, care stabileste, printre altele, si numarul de posturi al acestei institutii, dar si componenta Consiliului de Supraveghere si Indrumare (format din reprezentantii a doua ministere), singurul organism abilitat sa aprobe organigrama de functionare. "Eu cred ca pana la sfarsitul saptamanii vom avea o imagine exacta a organigramei AVAS", a precizat Ursache. De mentionat ca mai bine de 200 dintre salariatii fostei APAPS vor ramane pe "dinafara", pe lista figurand atat angajati cu functii dintre cele mai inalte, dar si functionari de rand. Surse guvernamentale au precizat ca printre cei care vor fi afectati de reorganizarea APAPS se numara si vicepresedintele Popa Stan, cel care a contribuit la "reusita" privatizarii de la "Republica". Pentru a nu-si lasa angajatii preferati "pe drumuri", in situatia in care ar ramane fara slujbe, Ovidiu Musetescu a decis, chiar inainte de desfiintarea APAPS, acordarea unor prime egale cu trei salarii lunare (ceea ce inseamna lejer 100 de milioane lei pentru propria sefa de cabinet), pe motiv ca acestia au contribuit la succesul privatizarii din Romania. Succes demonstrat din plin in situatia conflictuala de la "Nitramonia" (unde actionarul american a solicitat rezilierea contractului), de cea de la "Republica", si, de ce nu, de la "Tractorul", unde negocierile cu Landini par sa nu se mai termine. Tot in aceasta saptamana, vor fi numiti si cei patru vicepresedinti ai AVAS, insa, potrivit legii, de acest lucru se va ocupa primul-ministru Adrian Nastase.