Schimbări privind angajarea străinilor în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerele de Finanţe şi Fondurilor Europene vor lucra la eliminarea restricţiei de angajare a străinilor în România cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, a spus recent  Dan-Octav Paxino, secretar de stat din Ministerul Fondurilor Europene.

„Având în vedere că, în perioada actuală, trecem printr-un deficit major în ceea ce priveşte forţa de muncă, se lucrează, chiar ieri (miercuri – n. red.) am avut o întrevedere şi cu domnul ministrul al Finanţelor, domnul Teodorovici, şi în principal suntem preocupaţi pentru a dezvolta şi găsi modalitatea cea mai eficientă ca România să modifice, să amendeze, legislaţia actuală care permite aducerea de forţă de muncă din străinătate, deci a muncitorilor, dar prin legislaţia noastră suntem obligaţi să îi plătim la salariul mediu brut pe economie”, a spus joi Dan-Octav Paxino, la conferinţa Instrumente europene financiare şi non-financiare pentru mediul de afaceri din România, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Oficialul a precizat că în celelalte state membre ale Uniunii Europene nu există această restricţie sau autolimitare.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani