Scăderi de 15% pe piaţa construcţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa materialelor de construcţii va scădea în acest an cu 15% şi ar putea consemna un regres de 1,5-2,5% anul viitor, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR), Claudiu Georgescu. Anul trecut, declinul acestui sector a fost de 28% faţă de 2008.


Potrivit sursei citate, faptul că sectorul produselor pentru construcţii deserveşte în principal piaţa internă, exportul având o pondere scăzută, a făcut ca în ultimii doi ani acest domeniu să nu poată compensa scăderea internă şi a pierdut peste 30% din angajaţi. În 2009 şi o parte din 2010 a existat un război acerb pe piaţă din punctul de vedere al preţurilor şi al calităţii, a afirmat reprezentantul asociaţiei.
Printre factorii care au influenţat negativ evoluţia pieţei se numără criza economică, lipsa investiţiilor statului sau private dar şi disfuncţionalităţi legislative, susţine Georgescu. În aceste condiţii, pentru ca piaţa să se revigoreze este nevoie de investiţii, de un cadrul legislativ adecvat, de cooperarea între mediul privat şi stat precum şi de elaborarea unei strategii sustenabile în domeniul construcţiilor.

Reparaţiile, singura speranţă

Şeful APMCR a afirmat că piaţa materialelor a fost susţinută în acest an în special de lucrările de reparaţii, iar în absenţa livrărilor pentru proiectelor de reconstrucţie în urma inundaţiilor din zona Moldovei piaţa ar fi scăzut şi mai mult.
Referindu-se la evoluţia diferitelor segmente de piaţă, Georgescu a afirmat că materialele a căror producţie necesită multă energie electrică au avut scăderi în 2010, dar în cazul celor cu valoarea adăugată ridicată mare s-au constatat creşteri minore.

Mai multe pentru tine:
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Lupta disperată a unei ursoaice cu capul blocat într-un butoi și atacată de câini: ce s-a întâmplat cu animalul
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, găsită moartă în camera de gardă. Avea doar 37 de ani
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv