Sancţiuni-record de 13 miliarde de dolari pentru gigantul bancar JPMorgan, ca urmare a practicilor de pe piaţa ipotecară dinaintea crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
JPMorgan Chase este cea mai mare bancă din SUA după active şi era considerată înaintea crizei drept un model în practicile bancare şi relaţia cu clienţii

Gigantul bancar american JPMorgan Chase este aproape de un acord cu autorităţile din SUA, urmând să plătească daune şi amenzi-record, în valoare totală de 13 miliarde de dolari, pentru stingerea anchetelor civile privind practicile pe piaţa creditelor ipotecare din perioada premergătoare crizei financiare, scrie Bloomberg.

JPMorgan Chase este cea mai mare bancă din SUA după active, iar înţelegerea preliminară a fost realizată cu Departamentul Justiţiei de la Wahsington.

În septembrie, surse apropiate discuţiilor afirmau că sancţiunile urmau să se ridice la 11 miliarde de dolari, ceea ce sugerează că autorităţile au câştigat teren în urma negocierilor din ultimele săptămâni.

La insistenţele procurorului general al SUA, Eric Holder, acordul nu va proteja banca de eventuale acuzaţii de natură penală, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată discuţiilor.

Directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, a discutat înţelegerea vineri seară într-o întâlnire cu procurorul general. Acordul prevede despăgubiri de 4 miliarde de dolari către clienţi/investitori şi sancţiuni de 9 miliarde de dolari sub formă de amenzi şi „alte plăţi“, potrivit unei alte surse.

Păcălirea investitorilor

Acordul de 13 miliarde de dolari se referă la acuzaţii de fals în declaraţii şi omiterea unor aspecte importante legate de vânzarea unor obligaţiuni în valoare totală de 33 miliarde de dolari, bazate pe pachete de credite ipotecare, în perioada 2005-2007, către Fannie Mae şi Freddie Mac, instituţii de creditare ipotecară controlate de guvernul SUA. Cele două instituţii financiare au avut nevoie de ajutoare de stat în valoare totală de 187,5 miliarde de dolari pentru a supravieţui prăbuşirii pieţei creditelor ipotecare.

„Balena de la Londra“

JPMorgan a acceptat în luna septembrie plata a 920 de milioane de dolari pentru închiderea investigaţiilor din SUA şi Marea Britanie legate de incidentul „Balena de la Londra“ din primăvara anului trecut, care a cauzat pierderi estimate la peste 6 miliarde de dolari.

Suma a fost suplimentată ulterior cu 100 milioane de dolari, printr-un acord cu o ultimă agenţie de reglementare din SUA care nu a participat la înţelegerea iniţială.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani