Salrom şi-a majorat încasările cu 7%, anul trecut, iar producţia de sare a crescut cu 6%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producţia de sare a Salrom a crescut cu 6% în 2015 FOTO AFP

Salrom, singurul poducător de sare din România, a înregistrat anul trecut o producţie de 2,18 milioane de tone, pe fondul majorării cererii, arată datele companiei, citate de News.ro.

Pe acest fond, 620.000 de tone de sare au fost exportate în Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova.

„Societatea Naţională a Sării îşi menţine de mulţi ani prezenţa pe pieţele din proximitate (pieţe tradiţionale: Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova), livrările pe alte pieţe (mai îndepărtate, cum ar fi: Croaţia, Austria, Franţa, Polonia, Suedia) fiind sporadice şi în cantităţi mici (din cauza distanţei mari până la destinaţie, costul cu transportul depăşeşte de cele mai multe ori preţul sării vândute la poarta salinei, costul final al sării fiind necompetitiv pe pieţele mai îndepărtate)“, a precizat Salrom, pentru News.ro.

Cel mai mare client extern al Salrom este Ungaria, care a importat din România 448.600 tone de sare anul trecut, în timp ce Slovacia a cumpărat 146.700 tone, Bulgaria - 13.300 tone, iar Serbia - 9.800 tone. Pe lângă pieţele tradiţionale, Salrom şi-a propus să extindă exporturile în Austria, Croaţia, Franţa şi Polonia.

Salrom este singurul producător de sare din România, având perimetre concesionate cu rezerve de circa 400 de milioane de tone de sare şi şapte sucursale: Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea şi salinele Slănic, Ocna Dej, Ocna Mureş, Târgu Ocna, Praid şi Cacica.

Pe acest fond, al creşterii producţiei, rezultatele preliminare arată că profitul brut al Salrom s-a dublat anul trecut,  până la 68,3 milioane lei, de la 32,6 milioane lei în 2014. Însă suma s-ar putea reduce dacă se includ în bilanţul pe 2015, sub formă de provizioane, redevenţele suplimentare calculate de către Fisc.

„Profitul brut pe anul 2015 ar putea fi însă diminuat cu valoarea de 50,11 milioane lei, ca urmare a deciziei de impunere a ANAF privind plata unor diferenţe la redevenţele miniere achitate de SNS SA pentru perioada anilor 2010-2013, asupra cărora Consiliul de Administraţie al SNS SA urmează să decidă constituirea sau nu a unui provizion aferent anului 2015“, a precizat compania, la solicitarea News.ro.

Pentru 2016, compania intenţionează să facă investiţii de 35 de milioane de lei, pentru modernizări, protecţia mediului, dar şi pentru acţivităţi turistice.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort