Salariaţii OMV Petrom anunţă că vor continua protestele: Contractul colectiv de muncă expiră pe 31 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariaţii OMV Petrom anunţă continuarea protestelor în stradă în cazul nerezolvării rapide a situaţiei Contractului Colectiv de Muncă, conform unui comunicat de presă al Sindicatului Naţional Petrom.

Potrivit acestuia, numărul impresionant de membri şi lideri din toată ţara ai Sindicatului Naţional Petrom, care au participat din nou, miercuri, la protestele desfăşurate la sediul central Petrom City din Bucureşti şi la sediile asset-urilor OMV Petrom din Crişana-Banat (Suplacu de Barcău), Oltenia (Craiova), Muntenia Vest (Piteşti), Muntenia (Ploieşti), Moldova (Buzău), precum şi la Rafinăria Petrobrazi, demonstrează hotărârea salariaţilor de a avea un Contract Colectiv de Muncă încheiat în favoarea celor care muncesc, un contract care să îi protejeze în aceste timpuri dificile în care toate costurile vieţii cresc şi care să le garanteze drepturi izvorâte din eforturile pe care ei le depun.

"Sperăm ca ecourile acţiunilor noastre de protest să îi determine pe cei care pot remedia disfuncţionalităţile semnalate de noi să arate că îşi respectă angajaţii şi că doresc să evite ca aceştia să fie privaţi de protecţia unui Contract Colectiv de Muncă care expiră în doar câteva zile, la data de 31 decembrie 2021.

Suntem determinaţi să continuăm, cu aceeaşi bună-credinţă şi deschidere, negocierile, dar vom continua lupta prin toate mijloacele sindicale până când membrii noştri îşi vor primi toate drepturile pe care le merită printr-un nou Contract Colectiv de Muncă, ce le va garanta beneficii şi protecţie. Vom continua protestele în stradă în cazul nerezolvării rapide a situaţiei", anunţă Sindicatul Naţional Petrom.

Conform comunicatului, revendicările, exprimate de sutele de participanţi la proteste prin mesaje puternice, au avut în vedere protejarea puterii de cumpărare, pentru un trai decent, plata orelor suplimentare şi protejarea drepturilor actuale.

"Şi la protestele de astăzi (miercuri - n. r.), numărul participanţilor la pichetări a fost limitat, conform prevederilor legale, întregul program de proteste fiind adaptat reglementărilor şi recomandărilor generate de contextul creat de pandemie, protecţia şi siguranţa participanţilor fiind prioritare. Restul membrilor Sindicatului Naţional Petrom şi-au arătat solidaritatea şi susţinerea în mediul digital. Acţiunile vor continua până la soluţionarea solicitărilor", se mai spune în comunicat.

Sindicatul National Petrom este o organizaţie sindicală legal constituită, care reprezintă interesele a aproximativ 24.000 de angajaţi din cadrul grupului OMV Petrom şi din alte societăţi comerciale precum Expert Petroleum SRL, Expert Petroleum Solutions SRL, Mazarine Energy, Dacian Petroleum, GSP Offshore, J.Christof E&P Services SRL, J.Christof Consulting SRL, Christof MB Well, Bonatti SpA Parma-Sucursala Bucureşti, Dietscon O&M, Dietsmann SRL, Falck Fire Services SRL, Kraftanlagen România SRL, R&R Oil Services SRL, SWS Engineering &Consulting, pentru care negociază şi încheie Contracte Colective de Muncă. Sindicatul Naţional Petrom este afiliat la FSLI Petrol-Energie, federaţie reprezentativă la nivelul sectorului energie, petrol şi gaze şi minerit energetic.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?