S-a schimbat schimbarea: Liberalizarea totală a gazelor de la 1 iulie a devenit „nerealistă“, ANRE propune Guvernului două variante alternative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, a propus liberalizarea totală a gazelor de la 1 iulie, dar ministerele Energiei şi Finanţelor se opun   FOTO Mediafax

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) propune Guvernului îngheţarea preţului gazelor naturale pentru populaţie la nivelul actual până în octombrie, deşi calendarul actual convenit de executiv cu Comisia Europeană şi FMI prevede o creştere a preţului cu 10% de la 1 iulie, sau modificarea calendarului de liberalizare în acord cu noile preţuri de pe piaţă, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei.

„Am propus guvernului două variante. Prima ar fi schimbarea calendarului de liberalizare în acord cu preţurile de pe piaţă, a doua este îngheţarea preţului până în octombrie“, a spus Havrileţ, la o conferinţă pe teme energetice, citat de News.ro. 

Anunţul marchează o schimbare importantă a opticii autorităţii, care propunea, anterior, liberalizarea completă a preţurilor gazelor pentru populaţie de la jumătatea acestui an, cu câţiva ani mai devreme decât termenul prevăzut în calendarul actual. 

Şeful ANRE a menţionat că a treia variantă - pe care a susţinut-o anterior, de liberalizare totală a preţurilor pentru populaţie de la 1 iulie - a devenit nerealistă, sugerând că este respinsă de factorii politici. 

În prezent, populaţia consumă exclusiv gaze naturale din producţia internă, iar preţul este fixat de către ANRE la 60 lei/Mwh. Conform calendarului, preţul trebuia majorat cu 6 lei de la 1 iulie, numai că acesta ar deveni mai mare decât preţurile din piaţă.

Însă calendarul de liberalizare a fost stabilit de guvern, prin hotârâre, şi nu poate fi eliminat decât prin acelaşi tip de act normativ. În acest sens, ANRE, ca autoritate de reglementare, poate să facă doar propuneri către executiv. 

Anterior, Havrileţ a susţinut liberalizarea totală a preţurilor de la 1 iulie, deoarece preţurile internaţionale ale gazelor naturale sunt în scădere din cauza ieftinirii „aurului albastru“. Gazprom leagă preţul gazelor de cel al petrolului, cu o întârziere de 6-9 luni. 

Ministerul Energiei s-a opus liberalizării automate de la 1 iulie, instituţia cerând ANRE studii care să arate că ulterior consumatorii nu vor fi afectaţi de scumpiri, odată ce preţul ţiţeiului îşi va reveni pe bursele internaţionale. Cotaţia petrolului a scăzut de la 115 dolari pe baril în 2014 la 48 de dolari acum. 

De asemenea, Ministerul Finanţelor ar fi fost afectat de liberalizarea din vară, deoarece colectează la buget taxa suplimentară de 60% pe veniturile din liberalizarea gazelor.

Calendarul de liberalizare negociat cu Uniunea Europeană urmează să se încheie în 2018, cu posibilitatea de prelungire până în 2021.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală