Ruşinea ţării: drumurile naţionale de pământ
0Nu au fost niciodată asfaltate, nu sunt nici măcar pietruite, sunt tronsoane de pământ care au statutul oficial de drum naţional. „Adevărul“ vă prezintă aventurile riscante ale unei călătorii cu maşina pe tronsoanele off-road care apar în statisticile oficiale drept drumuri naţionale.
Drumul Naţional 5A (în judeţul Giurgiu), Drumul Naţional 65D (în Argeş, la câţiva kilometri de Piteşti) şi Drumul Naţional 1T (în Sălaj) sunt tronsoanele care arată cât de (ne)importantă este infrastructura rutieră pentru autorităţi. De ce? Pentru că pe aceste tronsoane sunt kilometri întregi (în total, 17) care nu au fost nici asfaltate, nici pietruite, nici măcar asanate, sunt pur şi simplu drumuri de pământ. Şi sunt drumuri naţionale!
Mai citeşte şi:
EXCLUSIV Compania de Autostrăzi, datoare vândută la 365 de firme
În fiecare an, Institutul Naţional de Statistică (INS) raportează lungimea căilor de transport ale României, cu împărţirea drumurilor după încadrarea juridică şi acoperământul cu care sunt dotate. Ei bine, din 2007 până în prezent, în raportările INS apar 17 kilometri la categoria „drum naţional", clasa „de pământ", ceea ce înseamnă că, deşi sunt în total doar 17 kilometri (cele trei tronsoane amintite mai sus), pe nimeni nu a preocupat starea acestora, măcar pentru a spăla această ruşine a ţării.
Cu ajutorul unor surse din cadrul autorităţilor de resort, am aflat care sunt, mai exact, tronsoanele în cauză şi ne-am urcat în maşină. În mai puţin de o oră, de la Bucureşti am ajuns pe DN5A, care în general arată bine numai că, de la un moment dat, asfaltul se termină şi începe un off-road în toată regula. De la ieşirea din Izvoarele până la intrarea în Mironeşti sunt, pe hartă, doar 4,5 kilometri, dar în realitate par să fie cel puţin zece.
„Carosabilul“ DN5A pune la grea încercare abilităţile şoferului
„Nu încercaţi fără un 4X4!"
Ajunşi la limita de asfalt, ne-am oprit pentru primele fotografii, şi iată că vin câţiva localnici. „Da, ştim că e drum naţional, din ‘69 l-au numit aşa şi ne-au luat chiar bani pentru modernizare", ne spune primul venit, cu destulă obidă în glas.
Vasile adaugă că ar fi mare nevoie să se asfalteze drumul: „Dincolo de deal, la Comana, este gară şi noi am prefera să mergem cu trenul să ne rezolvăm treburile de la oraş, nu cu maşina. Tot de dincolo ne cumpărăm diverse materiale pentru gospodărie, şi foarte mulţi dintre noi avem locurile de muncă la Mironeşti sau mai departe, trebuie să mergem zilnic pe acest drum. Bine ar fi să scrieţi la ziar de acest drum, că tare ne chinuim cu el", ne mai spune Vasile.
Traficul este destul de intens ca să justifice necesitatea asfaltării
Ceva mai sus pare să fie un capăt de linie al microbuzelor unei cunoscute companii de transport de persoane. „Avem capătul aici, pentru că nu putem trece până la Mironeşti, cu toate că ar fi cerere", ne spune unul dintre şoferii de microbuz, care a refuzat să-şi decline identitatea.
Un alt şofer, care a venit cu autoturismul de dincolo de deal, ne spune că nu are încotro, rovinieta şi celelalte taxe aferente utilizării drumurilor naţionale trebuie plătite. „Noi plătim, ei îşi bat joc de noi, nu ştiu ce am putea face ca să se rezolve odată situaţia asta. Cel mai des înlocuim, la maşină, bucşele şi pivoţii - şi pe astea, tot noi le plătim", ne spune Marian.
Văzându-ne hotărâţi să pornim pe controversatul drum, atât localnicii, cât şi şoferii ne-au sfătuit să nu încercăm dacă nu avem 4X4, pentru că e „rău de tot, şi s-ar putea să aveţi nevoie de ajutorul unui tractor".
Cu maşina mică, parcurgerea a cinci kilometri durează o oră
Loganul, aproape să se rupă
Într-adevăr, după prima pantă drumul arată ca după bombardament, cu făgaşe adânci în care dacă ai scăpat roata maşinii nu mai ieşi decât tractat. Loganul redacţiei înaintează greu, trecând de pe un „sens" pe altul, şi niciodată nu am ieşit din treapta 1 de viteză. E aprilie şi terenul e relativ uscat, dar câteva bălţi periculos de adânci tot se lăţesc pe întregul „carosabil", astfel că suntem nevoiţi să intrăm pe ceea ce s-ar numi banda de refugiu.
Pe un asemenea teren, o maşină ca Loganul trebuie strunită cu mare atenţie, altfel ai impresia că e gata să se rupă. Am parcurs cei aproape cinci kilometri în mai mult de o oră, şi nici acum nu ne vine să credem că am străbătut un drum naţional din România anului 2010.